Nume rele

Un lucru pe care puţini dintre noi îl conştientizăm e saţietatea la nişte nume. E destul să le auzim sau să le citim, ca să nu ne simţim bine. Reacţionăm la aceste nume chiar şi cînd ne propunem să le ignorăm. S-au insinuat în fiinţa noastră, într-un chip pe care foarte probabil nici psihologii nu-l pot explica.

Un lucru pe care puţini dintre noi îl conştientizăm e saţietatea la nişte nume. E destul să le auzim sau să le citim, ca să nu ne simţim bine. Reacţionăm la aceste nume chiar şi cînd ne propunem să le ignorăm. S-au insinuat în fiinţa noastră, într-un chip pe care foarte probabil nici psihologii nu-l pot explica.

Nu cred să existe o cercetare privitoare la efectul negativ sau pozitiv asupra întregului organism al unor nume de largă circulaţie. Picătura chinezească te înnebuneşte, la fel un nume poate să-ţi dea senzaţia, dacă îl auzi tot timpul şi îl întîlneşti mereu la televizor ori în reviste, că eşti înconjurat, asediat, că eşti vulnerabil. Nu ştii nici din ce direcţie vine primejdia şi nici cînd.

Femeile, care-s mai puţin ipocrite decît bărbaţii, cînd e să-şi exprime antipatiile, spun: Să n-aud de cutare, că vomit! Femeile au dreptate şi fiziologic. În aceşti 18 ani de repetitivitate agresivă a unor nume şi a unor feţe, mulţi oameni au făcut o adversitate fizică la ele. Vîrstnicii îşi amintesc ce senzaţie de greaţă, de insuportabil le provoca simpla rostire a numelui lui Ceauşescu. Un politician al PSD-ului mi-a reproşat că detest partidul său. Că, deşi n-o spun, se simte în felul în care mă pronunţ, cînd vine vorba de PSD, un gen de distanţare critică. Observaţia dumisale are un temei şi nu interesează doar partidul lui Ion Iliescu, ci toate formaţiile, care trimit cu obstinaţie în prim-planul vieţii politice şi sociale aceleaşi figuri erodate de timp. Dacă ar fi să mă explic de ce mă stresează simpla rostire a numelor unor Hrebenciuc, Micky Spagă ori Mitrea, n-aş avea argumente. Cîndva, acumulasem din presă şi din hărţuiala politicianistă o seamă de motivaţii la antipatie. Cu timpul, motivaţiile s-au pierdut şi a rămas numai sentimentul. Puţini se cramponează la nişte cauze, simţămintele însă fac fixaţie. Mi-s profund antipatici şi gata! PSD-ul are mai mulţi detestabili ca toate celelalte partide la un loc. Detestabilii PRM-ului au avut grijă să iasă din scenă şi să se delimiteze prin tăcere de Vadim. Ai PSD-ului scot iarăşi capul la lumină şi răscolesc o materie afectivă care dospea, ca borhotul în butoi, fără să producă damfuri. Umblîndu-se la butoi, se umple şi hambarul şi curtea de putoare.

Tot românul are un inventar de nume care-l excedează, pe care nu ar vrea să le mai audă. Partidele par să nu priceapă asta şi le permit deterioraţilor să se dea iarăşi mari şi tari. Partidele îşi fac deservicii de durată, reactivînd nume cu efect negativ în conştiinţe, dar şi în stomacuri. Nu ajungem la vomitat, dar senzaţia ne încearcă.