Declaraţia directorului general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, care enumera România printre ţările europene ameninţate de o iminentă intrare în încetare de plăţi externe, este pur şi simplu intolerabilă. Nu pentru că acest risc n-ar exista, deşi, din poziţia în care se află, dl Strauss-Kahn s-ar fi cuvenit să fie mai prudent în declaraţii, căci, evocând un asemenea risc, abia că îl induce chiar şi în cazul în care n-ar exista! Şi nici pentru că, în ce priveşte România în sine, aceasta ar fi mai cu moţ şi n-ar avea ce căuta în enumerarea cu pricina! Din păcate, România are îngrozitor de multe probleme şi enumerarea României în orice top de dificultăţi şi dezechilibre este obiectivă şi perfect justificată.
Declaraţia este însă intolerabilă pentru simplul motiv că, prin configuraţia însăşi a îndatorării externe, România – înţelegând prin România toate, dar absolut toate, entităţile româneşti, în frunte cu statul român – nu poate intra în incapacitate de plăţi externe. Subliniem nu poate, pentru că nici n-ar avea cum! Populaţia n-are datorii în străinătate. Nu că n-ar fi vrut să ia bani din străinătate, dar nu i-a dat şi nici nu i-ar fi dat nimeni! Companiile private cu capital autohton au sume derizorii ca datorii în străinătate. Nu că n-ar fi fost gata să ia credite din străinătate, dar nu prea le-a acordat cineva din străinătate împrumuturi! Vreo 9 miliarde de euro este datoria Băncii Naţionale către FMI! Nu-i o problemă de a fi plătită, căci rezervele de care dispune BNR depăşesc 32 miliarde de euro. Ministerul de Finanţe, ca reprezentant al statului român, are datorii în străinătate de circa 18 miliarde de euro. Grosul reprezintă datorii pe termen mediu şi lung, a căror rambursare se află în grafic, în ciuda greutăţilor prin care trece statul român. Atunci, cine să-şi înceteze plăţile pentru ca ţara să intre în încetare de plăţi externe?!
Răspunsul este foarte clar. Entităţile româneşti nu deţin decât 30% din datoria externă ce trece în contul României şi nici una din ele – chiar şi statul – nu ameninţă să-şi înceteze plăţile în contul obligaţiilor faţă de străinătate. Din păcate – şi asta este de fapt problema! – 70% din datoria externă ce trece în contul României aparţine nu unor entităţi româneşti, ci unor entităţi străine (bancare şi nebancare), care şi-au finanţat expansiunea în România cu bani aduşi din afară, îndeosebi de la mamele lor din Occident. Şi, din păcate, vreo treime din aceasta este pe termen scurt (adică sub un an), folosită fiind pentru speculaţii pe curs şi dobânzi, evident, nu pentru investiţii, căci nu se fac investiţii din împrumuturi pe termen scurt. Este sâmburele de instabilitate pus pe seama României, deşi nu-i aparţine câtuşi de puţin!
Ştie cumva dl Strauss-Kahn că aceste firme străine din România n-au nici o intenţie să-şi mai plătească datoriile către străinătate şi, prin implicaţie, să aducă lucrurile în situaţia de a se considera pe plan internaţional că România a intrat în încetare de plăţi?! Dacă firmele străine cu afaceri în România (bănci şi companii nebancare) nu vor rostogoli datoriile subsidiarelor lor din România, tot o porcărie va fi şi dacă vor face acest lucru cu consimţământul FMI, şi dacă îl vor face fără consimţământul acestuia! Căci, repetăm, România poate intra în încetare de plăţi externe doar în cazul în care firmele străine din România îşi încalcă propriile obligaţii de plăţi, bătându-şi joc de ţara care le găzduieşte!
Cu ameninţarea că nu rostogoleşte datoria pe termen scurt de peste 20 miliarde de euro, firmele străine au forţat în 2009 statul român, sub oblăduirea şi cu concursul FMI, să se împrumute el extern spre a le aduce finanţarea pe care, în contextul crizei, o pierduseră din partea propriilor mame din Occident. Acum, în preajma lui 2011, aceeaşi datorie pe termen scurt urcă tot spre 20 miliarde de euro! Şi pentru că de data aceasta statul român, aproape epuizat de efortul anterior, nu mai poate face încă unul, firmele străine, prin intermediul dlui Strauss-Kahn, îi anunţă falimentul extern! E tare, nu?!