O definiţie a iubirii

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
De cîţiva ani, Vasile B. a început să-şi privească vecinii şi cunoscuţii cu un sentiment tulbure, de teamă retroactivă şi de mînie anticipativă în egală măsură.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
De cîţiva ani, Vasile B. a început să-şi privească vecinii şi cunoscuţii cu un sentiment tulbure, de teamă retroactivă şi de mînie anticipativă în egală măsură.

Teama retroactivă e atunci cînd te sperii de ce s-ar fi putut întîmpla la un moment dat, iar mînia anticipativă, cînd vrei să pedepseşti  un om pentru ceva ce n-are cum să se întîmple niciodată.

De cîţiva ani, Vasile B. a început să se întrebe care ar fi fost viaţa soţiei lui, dacă nu s-ar fi căsătorit cu el, ci cu unii din vecinii şi cunoscuţii a căror existenţă era o nesfîrşită plictiseală şi un continuu declin. Vasile B. ar vrea să-i pedepsească pe aceşti bărbaţi fără pic de ambiţie, care îşi duc traiul de la o zi la alta, fiindcă ar fi putut s-o facă pe Maria lui să le semene, în trei decenii de convieţuire banală. Să semene cu nevestele lor.

Maria lui Vasile B. e ceea ce se cheamă o femeie care se ţine bine. Şi care o să devină o doamnă în etate, la 70 de ani, nu o babă sau o bătrînică fără identitate. Maria lui are un mers de căprioară, săltat şi mîndru, care n-are cum să se strice, pentru că Maria n-are motive să-şi tîrască picioarele şi să umble cu privirea în pămînt. Vasile B. nu s-a uitat în oglindă, ca să-şi dea seama dacă viaţa sa o ia în jos sau o ţine tot în sus. Vasile B. s-a privit numai în felul lui de a fi, în lupta cu anii şi cu necazurile. A admirat-o pe Maria şi a zis mereu despre sine: Vasile, pînă aici nu-i rău deloc.

Vasile B. şi-a zis mereu că, dacă ei îi e bine, lui n-are cum să-i fie rău. O definiţie a iubirii, pe care timpul n-o s-o modifice niciodată. Dacă Mariei îi va fi bine, pînă ce el va părăsi lumea asta, Vasile B. va avea motive să-şi spună că a reuşit în viaţă. Vecinii şi cunoscuţii, la care Vasile B. se uită ca şi cum i-ar fi avut în permanenţă sub lentilele unui microscop care măreşte totul, pînă şi gîndurile cele mai nedefinite, nu ştiau că prin soţiile lor scoteau la vedere, în stradă, toată nefericirea din familie.

Cu timpul, teama retroactivă s-a dublat, iar mînia anticipativă a diminuat. Vasile B. a început să se uite la toţi bărbaţii ca la nişte foşti soţi virtuali ai Mariei. Pe cei care-i păreau oameni de treabă şi familişti îi saluta, la bărbaţii ale căror soţii arătau rău, întorcea capul, prefăcîndu-se că se uită la vrăbii sau la soare.

Într-o zi a întrebat-o pe Maria ce părere avea ea despre un vecin, a cărui soţie tîra zilnic ca o sclavă nişte sacoşe pline din piaţă acasă. Pare un bărbat liniştit, oricum foarte respectuos cu toată lumea, a zis Maria. Păcat că are o nevastă atît de neîngrijită. Bărbatul e şi cum şi-l face jumătatea lui.

Vasile B. a ascultat resemnat cuvintele Mariei. În teama lui retroactivă şi în mînia lui anticipativă, Vasile B. pierdea din vedere un lucru, şi anume că, pentru foarte mulţi oameni, vieţile lor erau exact ceea ce îşi doreau să fie. Şi că era posibil ca şi vecinii săi să se uite la Maria lui ca la o femeie profund nerealizată în căsnicie.