O epopee misterioasă

Aproape toţi comentatorii dau ca sigur perdant pe candidatul PSD, indiferent cine ar fi acesta.

Vineri, 11 aprilie 2008, Comitetul Executiv Naţional al PSD a desemnat, în unanimitate, pe Cristian Diaconescu drept candidat al formaţiunii la alegerile locale pentru Bucureşti. Decizia reuniunii la vîrf de vineri a principalului partid de opoziţie a pus capăt unei lungi perioade, ce are toate motivele să intre atît în istoria PSD, cît şi în istoria vieţii noastre politice postdecembriste drept Bătălia pentru desemnarea candidatului la primăria Capitalei.

În această perioadă nu cred să nu fi existat zi în care ziarele şi televiziunile să nu fi publicat declaraţii publice şi informaţii de culise despre frămîntările din PSD în chestiunea celui care va reprezenta partidul în cursa pentru Bucureşti.

Atenţia ieşită din comun a presei n-a fost rodul unei manipulări de către adversarii formaţiunii, deşi în maniera de tratare s-au putut întîlni antipatiile halucinante ale multor roboţi industriali ai condeiului.

Faptele au impus presei, sensibile prin statut la interesant, cu gradul său maxim, senzaţionalul, excesiva preocupare pentru desemnarea candidatului PSD.

La început s-au conturat doi concurenţi, egali în pretenţile lor de a reprezenta partidul: Marian Vanghelie şi Sorin Oprescu. Fiecare dintre cei doi beneficiind de sprijinul unor grupări din PSD, formaţiunea a lăsat impresia unui cîmp de duel cu focuri de armă. Au venit apoi zvonurile privind înscrierea în cursă a altor pretendenţi. Unele fantasmagorice (Ion Iliescu), altele incredibile (Florin Călinescu) sau cu un mare grad de certitudine (Miron Mitrea, Cristian Diaconescu). Palpitantele întîmplări legate de desemnarea candidatului îndreptăţesc pe comentatori la o anume surprindere. O surprindere avîndu-şi temeiul într-o dublă raportare:

1) La ce s-a petrecut în celelalte partide.

2) La miza cursei pentru primăria Bucureştilor.
Cu excepţia PD-L, unde şi-a făcut simţită o anume ezitare înainte de anunţarea lui Vasile Blaga, lesne de bănuit a fi fost efectul unei anume tactici electorale, toate celelalte partide şi-au desemnat candidatul fără să clipească. Ludovic Orban s-a anunţat drept singur concurent încă din decembrie 2008, ceea ce i-a şi adus diversiunea cu accidentul. Fără nici o problemă au fost desemnaţi şi anunţaţi candidaţii PC, PNG şi PIN. Prin raportare la aceste momente, cel al desemnării candidatului PSD a îmbrăţişat aspectul unei bătălii crîncene.

Aproape toţi comentatorii dau ca sigur perdant pe candidatul PSD, indiferent cine ar fi acesta. Se invocă drept argumente atît faptul că Bucureştii sunt ai formaţiunilor de Dreapta, cît şi locul PD-L în sondaje.

Curios, nu-i aşa?

În cazul altor partide, confruntarea pentru candidat ar mai avea o explicaţie. Fie că desemnatul ar putea ajunge primar general al Capitalei (PD-L), fie că întrecerea i-ar aduce notorietate (PC, PNG).

La PSD, am asistat, aşadar, la o confruntare fără o prea mare miză pentru victorios. Socotind după profeţiile presei, el s-a bătut doar ca să piardă. Şi dacă ne gîndim că înscrişii în cursă nu duc lipsă de notorietate (Marian Vanghelie, Miron Mitrea, Sorin Oprescu, Cristian Diaconescu), ambiţia lor de a se vedea candidaţi e cu atît mai misterioasă.

Nu ştim dacă alegerile locale vor rămîne prin ceva deosebit în istorie.

Sigur e însă că bătălia din PSD pentru desemnarea candidatului va rămîne.

Măcar prin ciudăţeniile sale!