Cum era si de asteptat, propunerile prezidentiale pentru sefiile SRI si SIE au bulversat clasa politica si clasa gazetareasca. Un asemenea moment cere, in chip inevitabil, o descifrare a cauzelor din culise. E limpede ca propunerile lui Traian Basescu n-au nici o legatura cu nevoia unei atitudini europene a Puterii fata de Opozitie sau cu nevoia ca in fruntea serviciilor sa se afle civili competenti in materie. Aceste propuneri au legatura cu politica. Mai precis, cu politica mai mult decat stravezie a lui Traian Basescu de a nu lasa din maini institutiile de forta, care sunt serviciile secrete.
Din acest punct de vedere, la SIE nu va avea nici o problema. Admitand ca, in cele din urma, Claudiu Saftoiu se va initia in legile unei profesii pe care n-o poate practica oricine, presedintele se poate baza pana-n panzele albe pe consilierul sau prezidential. Gazetar talentat (am lucrat impreuna la o publicatie, Oameni in top, si pot garanta asupra talentului sau), Claudiu Saftoiu nu e ceea ce se numeste o personalitate accentuata. N-o va lua razna niciodata fata de Traian Basescu. Lucrurile ar parea diferite la SRI. George Maior nu e consilier prezidential. Spre deosebire de Claudiu Saftoiu, n-a fost propulsat intr-un post de vizibilitate de catre Traian Basescu. E un politician cu o oarecare cariera. Descusuta insa mai adanc, personalitatea lui George Maior ne dezvaluie un ins nu prea diferit de Claudiu Saftoiu. Un timp, George Maior a fost baiatul lui tata: Liviu Maior. Dupa care a devenit seful de cabinet al lui Mircea Geoana. Sa ajungi sa fii supus lui Mircea Geoana e o performanta. O performanta in materie de lipsa de personalitate. Daca ne gandim ca George Maior va fi sef peste o structura deja constituita, avandu-l in frunte pe colonelul Florian Coldea, tanarul PSD-ist va fi o victima usoara a profesionistilor din SRI. Practic, Serviciul va fi condus de Florian Coldea, omul lui Traian Basescu. Fata de presedinte, George Maior mai are un handicap major: e un politician dintr-un partid de Opozitie. Dar nu numai atat: un politician dintr-un partid de Opozitie in curs de destramare. Daca, prin absurd, George Maior ar vrea sa faca jocurile PSD, ar trebui sa se intrebe mai intai: Care PSD? Al lui Mircea Geoana? Al lui Sorin Oprescu? Al lui Miron Mitrea? Al lui Ioan Rus? Pentru ca PSD nu mai e demult un partid. E o confederatie de grupuri centrifuge, cu interese net diferite, gata sa se sfasie intre ele. Si chiar daca PSD ar fi un partid in adevaratul sens al cuvantului, ce sa faca el cu informatiile primite pe sub mana de la George Maior?Citește pe Antena3.ro