Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Definit drept formă minimalistă de exprimare a înţelepciunii tradiţionale, proverbul este uşor de reţinut şi de transmis. Cel a cărui primă jumătate ţine loc de titlu (a doua jumătate este, evident, “cu cheltuială se ţine”) pare aproape banal, un truism.
Definit drept formă minimalistă de exprimare a înţelepciunii tradiţionale, proverbul este uşor de reţinut şi de transmis. Cel a cărui primă jumătate ţine loc de titlu (a doua jumătate este, evident, “cu cheltuială se ţine”) pare aproape banal, un truism. Nu e chiar aşa. El este prezent, cumva pe ocolite, în câteva cercetări conduse de reprezentanţii unei noi specii de oameni de ştiinţă, neuroeconomiştii. Sună surprinzător? Poate. Oricum, ei par a avea bune intenţii, vor să clarifice legătura dintre mintea umană şi realitate.
Un prim experiment, desfăşurat la prestigioasa politehnică din California, Caltech, a constat într-o degustare de vinuri efectuată în interiorul unui aparat care vizualizează activitatea creierului. Nu se bea din pahare, ci se soarbe printr-un pai, fără a vedea vinul. Singura informaţie pusă la dispoziţia participanţilor este preţul fiecăruia din cele cinci soiuri degustate, de la 5 la 90 de dolari sticla.
Cu cât este mai scump vinul, cu atât este mai intensă activitatea regiunilor din creier care sunt implicate în percepţia plăcerii. Pare perfect normal, dar cercetătorul Antonio Rangel, iniţiatorul cercetării, a oferit exact acelaşi vin. Dar cel mai apreciat a fost vinul de 90 de dolari, perfect identic cu celelalte mostre.
Ceea ce a devenit vizibil a fost rolul “speranţelor” în percepţia realităţii. Oamenii “speră” că un vin mai scump va fi mai gustos decât unul ieftin şi se lasă cumva manipulaţi. Rangel ne asigură că se pot obţine rezultate perfect asemănătoare indiferent care ar fi materialul oferit pentru apreciere, de la apa minerală la arta modernă. Ce este anunţat ca fiind mai scump va avea, inevitabil, mai mult succes.
După ce au consumat, contra plată, o băutură “energizantă” (ceva cu zahăr şi cafeină), participanţii la o cercetare condusă de Baba Shiv de la Stanford au fost puşi să rezolve cuvinte încrucişate. Cei care au plătit preţul obişnuit au obţinut rezultate superioare celor care au primit-o cu preţ redus. În fine, supuşi unor stimulări electrice dureroase, participanţii la experimentul lui Tor Wager, Universitatea Columbia, care au primit o cremă “contra durerilor” (de fapt, o banală cremă hidratantă) au declarat că percep mai puţin durerea.
Citește pe Antena3.ro
Explicaţia pare destul de simplă, dacă ne aşteptăm la mai puţină durere, vom simţi mai puţină durere. Cum? Cortexul prefrontal inhibă insula, o regiune a creierului care răspunde tocmai de această percepţie. De fapt, creierul “falsifică” realitatea percepută şi ne face să vedem lumea nu aşa cum este, ci aşa cum am vrea noi să fie. Asta ar explica multe ciudăţenii de comportament.
Ne aşteptăm ca lucrurile ieftine să fie ceva mai puţin eficiente decât cele scumpe. Medicamentele mai ieftine sunt mai “slabe”, o aspirină “de firmă” este percepută drept mult mai eficientă decât aşa-zisele aspirine “generice”. O băutură produsă de o firmă cunoscută va fi privită ca fiind net superioară variantelor considerat drept imitaţii. Asta chiar dacă nu putem pune în evidenţă nici o deosebire semnificativă.
Să nu uităm de tot felul de “perle” preluate de la părinţi sau de la bunici: “Ce e scump e ieftin!” sau “Sunt prea sărac ca să-mi pot permite lucruri ieftine!”. Fără a mai pomeni proverbul clasic: “Leneşul mai mult aleargă, iar scumpul mai mult păgubeşte”. Instinct, educaţie, folclor, nu ştim prea bine. Ce ştim cu siguranţă este că această teorie a “aşteptărilor confruntate cu realitatea” continuă să îi deruteze pe experţi.
Poate că cel mai uluit dintre ei este Frederic Brochet, specialist în psihologie comportamentală de la Universitatea Bordeaux. Şi el a organizat o degustare de vinuri albe şi roşii, la care a invitat 54 de experţi. Aceştia au folosit termenii adecvaţi pentru descrierea vinurilor, vorbind despre tonuri de lămâie, piersică şi miere – la vinurile albe – şi de fructe zdrobite – la cele roşii. A doua zi, Brochet a repetat degustarea, dar a adăugat un colorant alimentar vinului alb. Adio, lămâie, piersică şi miere, bun venit coacăzelor şi fructelor de pădure, vinul alb a fost perceput drept roşu.
Au fost exprimate unele temeri, probabil perfect justificate, legate de creşterea preţurilor ca strategie comercială. Mai optimist, Baba Shiv crede că va fi stimulată căutarea de chilipiruri. Cam naiv.
Poate că are dreptate. La reluarea experimentului descris la început, de data aceasta fără a se pomeni preţurile, vinul cel mai ieftin a ocupat locul I, în defavoarea celui mai scump, care “câştigase” prima competiţie. Ieftin, dar gustos, au declarat participanţii.
