x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Ce se va întâmpla cu salariile bugetarilor. Condiție pentru acordarea voucherelor de vacanță

Ce se va întâmpla cu salariile bugetarilor. Condiție pentru acordarea voucherelor de vacanță

de Redacția Jurnalul    |    04 Iul 2025   •   16:30
Ce se va întâmpla cu salariile bugetarilor. Condiție pentru acordarea voucherelor de vacanță
Sursa foto: Levente_Naghi/Getty Images/iStockphoto

Salaiil bugetarilor vor fi înghețate timp de doi ani. Acestea vor rămâne la nivelul din decembrie 2024 până la sfârșitul anului 2026, potrivit ministrului Muncii, Florin Manole.

Se va reduce majorarea salariilor de bază de la maxim 50%, la maxim 35% pentru persoanele care lucrează cu fonduri europene.

”Pe de-o parte, referitoare la salarizare, şi aici ideile principale sunt unul, acela că veniturile salariale rămân la nivelul lui decembrie 2024 până la sfârşitul anului următor, 2026.

O altă temă importantă este aceea că se reduce majorarea salariilor de bază, de la maxim 50%, la maxim 35%, atunci când este vorba despre cei care lucrează în proiectele finanţate din fonduri europene. Deci este o scădere de 15% aici şi este adăugat şi un criteriu pe care l-am putea considera ca fiind un criteriu de performanţă, acela că această majorare se va acorda doar pe perioada contractată în proiect şi nu pentru prelungirea perioadei de implementare a unui proiect, astfel încât să încercăm şi să avem termenele respectate”, explică Florin Manole.

Indemnizația de hrană

Indemnizaţia de hrană se acordă până la un plafon de 6.000 de lei, lunar,  având un cuantum de 347 de lei.

”Rămâne şi se prelungeşte până la sfârşitul anului viitor suspendarea ocupării posturilor prin concurs pentru a nu creşte numărul de angajaţi din sistemul bugetar şi deci şi cheltuiala aferentă”, a mai spus demnitarul.

Vouchere de vacanță

Voucherele de vacanţă se vor acorda doar salariaților care câștigă sub 6.000 de lei net.

”Se vor acorda, spre deosebire de până acum, când se acordă pentru cei care câştigă sub 8.000 de lei net începând de la intrarea în vigoare a actului normativ se va acorda acest beneficiu pentru cei care câştigă mai puţin de 6.000 de lei net deci este o diferenţă în acest prag de 2.000”, a precizat ministrul, potrivit stiripesurse.ro.

×
Subiecte în articol: bugetari salarii vouchere vacanţă hrana