x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Decizie amânată pentru controlul judiciar al lui Călin Georgescu

Decizie amânată pentru controlul judiciar al lui Călin Georgescu

de Redacția Jurnalul    |    04 Iul 2025   •   14:31
Decizie amânată pentru controlul judiciar al lui Călin Georgescu

UPDATE Magistrații Judecătoriei Sectorului 1 au amânat decizia în privința controlului judiciar, măsură aplicată lui Călin Georgescu în dosarul penal pentru care a fost trimis în judecată. O hotărâre în acest sens va fi luată pe 7 iulie.

Călin Georgescu a contestat în instanță măsura controlului judiciar și a fost prezent, vineri, la Judecătoria Sectorului 1 unde instanța urma să se pronunțe dacă menține măsura preventivă sau o ridică.

Georgescu a fost trimis în judecată, miercuri pentru propagandă legionară.

Știre inițială: Prezent vineri la Judecătoria Sectorului 1, pentru controlul judiciar, Călin Georgescu a transmis felicitări poporului american și lui Donald Trump, cu ocazia zilei SUA. În ceea ce privește recenta sa trimitere în judecată, Georgescu spune că e bine că dosarul a ajuns la instanță

Fostul candidat la președinția României, Călin Georgescu, a făcut scurte declarații la ieșirea din sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde s-a judecat menținerea măsurii controlului judiciar. Georgescu a vorbit despre ziua Statelor Unite care este sărbătorită pe 4 iulie, apoi despre situația lui în Justiție.

„Este ziua Statelor Unite ale Americii și profit de acestă ocazie să felicit poporul american pe președintele Donald Trump și să aduc în atenție unul dintre cei mai mari președinți Abraham Lincoln”, a spus Călin Georgescu.

Georgescu a mai spus că este bucuros că doarul său a ajuns pe masa judecătorilor.

„În ceea ce mă privește, astăzi, sunt bucuros că în sfârșit, dosarul meu a ajuns în instanță. Cu această ocazie am convingerea că se va stabili nevinovăția mea. Adevărul nu are nevoie de oameni, în schimb noi, fără adevăr nu putem trăi”, a încheiat Georgescu.

(sursa: Mediafax)

×