Operaţiunea clasificarea

A început într-o dimineaţă, primăvara, şi s-a terminat într-o seară, vara, opera­ţiu­nea de descentralizare a spitalelor. Acum a venit rândul altei operaţiuni: clasificarea spitalelor. Proiectul de act normativ pre­vede clasificarea spitalelor în cinci catego­rii, în funcţie de competenţe. Întrebarea este ce anume se clasifică? Nu trebuie să fii mare specialist, ci să fi avut doar nefe­ricita experienţă a unei singure internări ca să-ţi dai seama că spitalele din România sunt un pericol public. Aceeaşi nefericită experienţă este suficientă că să-ţi dai sea­ma că, în cel mai bun caz, spitale câte degete sunt la o mână sănătoasă ar putea fi de categoria întâi. Dar e mai uşor cu descentralizarea şi clasificarea decât cu dotarea cu aparatură şi echipamente performante şi cu angajarea de personal competent. Deşi analize preziden­ţi­a­le arată că, în comparaţie cu UE, avem cel mai mic număr de medici dentişti, asistenţi şi farmacişti raportat la numărul populaţiei şi cel mai mare număr de zile de spitalizare.

Un copil de 3 ani, lovit la cap de un ba­lansoar, e internat într-un spital judeţean. Medicii simt pericolul care-l pândeşte pe copil şi îl dirijează la Bucureşti. Aici, medicii intuiesc foarte bine diagnosticul, dar pentru certitudine indică efectuarea unui RMN. Evident, spitalul n-are un RMN. Soluţia: o clinică particulară, unde un RMN costă vreo 8 milioane de lei vechi. Este un exemplu tipic pentru serviciile medicale din ţara noastră. Dar aceste spitale sunt acum în plină operaţiune de clasificare. Probabil, din toamnă şi până în iarnă, se va isprăvi şi această operaţiune. Cele câteva spitale, cu indulgenţă strecurate în categoria de lux, vor fi supraaglo­merate, cu medici suprasolicitaţi şi cazuistică dificilă. Clinicile particulare, la mare preţ... Iar restul spitalelor, finanţate potrivit categoriei acordate.