x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Editoriale "Orice spui poate fi folosit împotriva ta"

"Orice spui poate fi folosit împotriva ta"

de Victor Ciutacu Publicat la 18 Oct 2010 00:00 Modificat la 18 Oct 2010 00:00
Nici n-a apucat SOV să iasă la televizor, că s-a şi dat drumul la stenograme. Ca să fiu exact, la o selecţie riguroasă, fără vreo legătură cu favorizarea infractorului, pentru care a şi fost trimis în judecată părintele FNI.
Adică bucăţile alea din care să reiasă cât de mult ingera mogulul eolian în politica editorială a propriului trust, cum vorbea el numai cu opoziţia  şi, în general, cât de servilă e presa românească.

Da, băieţii cu ochi albaştri au învăţat ce importantă e mişcarea aparenţei de legalitate şi au aşteptat să ajungă dosarul în instanţă, astfel încât să fie justificată publicarea lor, dar, grijulii cum îi ştim, au uitat să scoată din text şi cum şi-a aranjat Vântu interviul cu Tapalagă pentru Hotnews, ca să-şi liniştească oştile şi să adoarmă piaţa.

×