Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am îndrăznit să scriu recent că, indiferent dacă reuşeşti să faci ceva demn de apreciere în timpul vieţii, ţara asta te vrea mort ca să-ţi acorde onorurile şi aprecierea publică pe care le meriţi încă din timpul vieţii. Şi, înainte să te bage-n groapă, să faci rating pe catafalc, ca o ultimă plată pe care tot tu trebuie s-o faci către cei care nu te-au apreciat viu.
Deşi-mi promisesem să n-o fac, fiindcă m-a scârbit până la refuz exploatarea comercială a tragediei de către televiziunile noastre avide de sânge, nu m-am putut abţine şi am trecut pe la sediul clubului Dinamo.
Mi-a fost greu să rezist acolo şi acum mi-e teribil să scriu, dar aş vrea, totuşi, să punctez câteva lucruri şi fapte care m-au ravăşit. Pe de o parte, n-am reuşit să pricep de unde se trage puterea aia realmente incredibilă a lui Petre Cozma de a nu se prăbuşi în hăul în care te trage natural moartea propriului copil.
Pe de altă parte, m-a impresionat suferinţa sfâşietoare şi fără mască a unor bărbaţi frumoşi, înalţi si puternici care i-au fost coechipieri. La fel cum unic prin simplitatea lui frustă a fost un scurt fragment din discursul primarului oraşului Veszprem: "ne cerem scuze că s-a întâmplat la noi”. Măcar de-aş avea eu zile să vad vreo asumare, oricare ar fi aia, la poporul nostru cel falnic şi drept, care susţine că n-are nici o vină de-a lungul istoriei şi că a fost veşnic subiect de persecuţii (ba austriecii, ba ungurii, ba turcii, ba ruşii).
La plecare, m-am întâlnit cu un monument în viaţă al sportului românesc şi nu numai. "Bună ziua, domnule Ciutacu, permiteţi-mi să mă prezint, sunt Ştefan Birtalan”. Când auzi asta de la un om care a scris de unul singur vreo câteva capitole din istoria sportului, între altele campion mondial la handbal şi golgeter de turneu final, dacă mai zace vreun pic de bun-simţ în tine, ai două variante de reacţie. Ori intri-n pământ de jenă pentru ce au ajuns maimuţele din geamul sticlei, ori răspunzi ca mine: "Nu, domnule Birtalan, într-o lume normală, eu trebuie să mă prezint. Victor Ciutacu, sunt onorat să vă cunosc”.
