Şi totuşi când se „defiscalizează” inflaţia, ca să ajungă la o cifră? Cum se reflectă în preţ ajustarea consumului, în special al celui la energie?

Da, dar dacă la gaze şi curent putem vorbi de repere reglementate, la benzină nu există aşa ceva. Cum se reflectă la nivelul acesteia variaţia de piaţă dintre 4,28 de dolari pe galon şi 2,05 văzute pe New York Mercantile Exchange (NYMEX) membră a Chicago Mercantile Exchange  - CME Group? Asta cu precizarea că preţul se situează acum mai aproape de 2 decât de 4, mai precis la 2,65. Iar galonul echivalează 3,785 de litri.

Aşadar, la noi benzina se vinde la litru, nu la galon, preţul se situează între 6,6 şi 6,7 lei, la fel ca la gaze nu se observă volatilitatea care a fost înregistrată pe piaţa energiei, dar acest lucru cu precizarea că la carburanţi nu se mai poate vorbi de o intervenţie directă a statului asupra pieţei. Ce să facem, să ne mulţumim că nu costă în echivalent peste 9 lei, ca la francezi şi greci, 8,7 - 8,8 precum la nemţi şi olandezi sau 7,8 ca în Austria şi Cehia?

Nu vreau să pomenesc neapărat de faptul că la francezi, germani sau cehi e mai ieftină motorina decât benzina, aşa cum e firesc, şi în Uniune nu prea se văd diferenţe de 10% între preţul motorinei şi cel al benzinei ca la noi, ceea ce merită subliniat este că acest context aberant, specific Uniunii Europene, e rezultatul unei evoluţii ce a început în momentul în care conducătorii, pentru a-şi satisface interesele politicianiste, s-au tot apucat să taxeze profitul. Până când firmele mari şi acţionarii lor s-au săturat şi şi-au mutat banii în paradisurile fiscale. În ţările de la periferia UE, precum România, nu există firme mari şi atunci s-au împovărat oamenii cu taxe şi contribuţii. Sigur că ei n-au plecat cu banii în paradisuri, ci s-au refugiat în economia subterană.

Politicienii europeni n-au admis însă că greşesc şi s-au apucat să impoziteze, în locul profiturilor, benzina şi ţigările. Adică, apelează la selecţie adversă şi hazard moral şi-i taxează pe cei care pot. Pentru a fi “eficienţi”, ei se folosesc de lanţurile cu cea mai bună logistică în distribuţie şi de taxarea la sursă. Iar când taxarea va face ca  benzina să coste la fel de mult ca în Franţa şi Germania - deja ţigările-s mai scumpe ca în Grecia şi Polonia - va fi tratată precum tutunul. În apropierea pompelor vor apărea afişe imense pe care va scrie: „Benzina omoară, mergi cu bicicleta”.

Şi iar trebuie să aduc aminte că la un moment dat site-ul TimesNewRoman scria că dacă petrolul ar fi gratis, benzina în România s-ar ieftini cu aproape un leu! Cred că a fost optimist - precum Murphy - fiindcă cea mai mare parte din preţul benzinei/motorinei e dată de taxare, pe care statul o utilizează ca să plătească salarii celor din administraţia locală, cărora le majorează lefurile cu ceea ce s-a numit Wage-led Growth, spre disperarea angajaţilor din sectorul privat, care ar fi vrut să lucreze şi ei la primărie, nu să aibă venituri în concordanţă cu sporurile de productivitate. Autoritate locală, care şi-a dublat personalul atunci când comuna s-a declarat oraş, deşi locuitorii ei nu s-au transformat în cetăţeni care îşi fac servicii unii altora în cadrul diviziunii muncii, ci au rămas tot la autoconsum. Ei se hrănesc cu găinile, raţele şi gâştele crescute în propria gospodărie, ce au devenit păsări urbane.

Dar între benzină şi petrol există o legătură nesemnificativă şi pentru că din accize se dau pensii ce se măresc în perspectiva alegerilor, în ciuda limitei de 3% din PIB impuse pentru deficitul bugetar în cadrul Uniunii Europene. Îşi mai aminteşte cineva de Tratatul de la Maastricht? Uniunea/zona euro încearcă acum să absoarbă surplusul de bani în circulaţie pus pe piaţă, ceea ce s-a numit relaxare cantitativă, cu ajutorul preţurilor. De aceea nici pe plan regional nu prea există vreo legătură între benzină şi petrol, mai ales când pieţele sunt cartelizate, hiperreglementate şi UE se uită foarte urât la statele care încearcă să umble la accize, deşi acestea sunt, evident, nişte impuneri pur politice, ce nu stabilesc o legătură directă sursă - bun public, ca la taxa pe drum, de exemplu.

Dacă problema se pune aşa poate că ne-am integrat în zona greşită şi ar trebui să devenim a 51-a entitate a Statelor Unite sau măcar un stat asociat, precum Puerto Rico. În SUA, în cazul în care barilul de țiței ar ajunge să coste 0 dolari, prețul benzinei s-ar apropia și el de acest nivel, fiindcă fiscalitatea este echilibrată și nu e nevoie să se apeleze la lanțurile cu colectare mai bună decât ale Fiscului ca să se încaseze taxe, așa cum se întâmplă în Europa.

Nu în ultimul rând trebuie menționat că diferența de abordare dintre Statele Unite ale Europei și cele ale Americii se vede la nivelul angajării. Șomajul e mai redus în SUA decât în UE, pentru că au piețe mai adânci, cu volume mai mari, mai dezvoltate și mai sofisticate, precum și mai multă flexibilitate la nivelul forței de muncă.

Pe UE nu eficienţa o interesează însă, ci să încaseze o anumită sumă de bani, indiferent de unde vin. Nu e preocupată dacă erodează productivitatea celui taxat şi-i impozitează sărăcia. Asta arată că Uniunea Europeană, în general, şi România, în particular, sunt interesate doar de acoperirea economică a riscurilor politice, chiar dacă economia funcţionează defectuos.

Cu alte cuvinte, legislaţia şi taxarea au drept scop numai tăinuirea greşelilor politicienilor. Şi din acest motiv se ajunge la absurdităţi. Cum ar fi ca nişte antreprenori să se transforme în agenţi fiscali. Iar în măsura în care cea mai mare parte din preţul unor produse cu pondere importantă în consum se face venit la stat, managerii ajung să satisfacă mai degrabă interesele politice, decât pe cele ale propriilor acţionari.