x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Plimbarea de seară a prietenilor celebri

0
Autor: Florin Condurateanu 11 Mai 2021 - 07:10
Plimbarea de seară a prietenilor celebri


E păcat să nu hoinăreşti pe înserat pe străzile cu parfum romantic ale Iaşiului, de după un colţ străjuit de tei darnici în parfum simţi că oricând ar putea apărea, ţinându-se de braţ cuplul de prieteni de legendă Eminescu şi Creangă. Miros al melodioasei limbi române, Conu Mihai, cu pasul uşor ca o mângâiere, trist, îngândurat printre aştri, ţinut voiniceşte de braţ de sfătosul Ion Creangă, cu faţa lui transpirată, tamponată din când în când de o batistă mare cât un prosop, „Coane Mihai, hai acasă la mine, că a făcut nevastă-mea o iahnie de fasole de uiţi de toate gândurile negre”! Prezenţa reconfortantă a optimistului Creangă a fost reazemul geniului lui Eminescu, după ce Conu Mihai s-a ridicat la Cer, Creangă a murit de inimă rea, Veronica Micle s-a sinucis, Caragiale şi-a luat câmpii prin depărtatele străinătăţuri. O izbăvitoare plimbare de seară, „medicament” pentru orice încruntare obişnuia să facă prin Cişmigiu, cu căţelul în lesă, Caragiu, uriaşul scenei era însoţit de prieteni nedezlipiţi, realizatorul de varietăţi la televiziune Alexandru Bocăneţ, des şi de tânărul cu prea plin de talent Mălăele. Era o seară banală de martie şi Caragiu nu-şi face promenada obişnuită prin Cişmigiu, aşteaptă acasă un telefon de la soţia plecată pe Valea Prahovei. Preferă să bea o cafea în sufrageria blocului din spatele statuii lui Mihai Viteazul de la Universitate, la taifas cu vecinul de un etaj mai sus, Bocăneţ. Şi începe să se zgâlţâie turbat pământul, cutremur devastator de „s-a răsucit singură cheia în broască”, cum metaforiza Păunescu. Toma şi Bocăneţ iau cea mai contraindicată măsură, ies pe scara blocului, acolo unde e neiertătoare prăbuşirea. Căţelul rămâne în casă şi nu moare. Colegii de teatru, în frunte cu Ion Besoiu, au scormonit cu unghiile în mormanul uriaş de dărâmături să-l găsească pe Caragiu. 

 


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de