Desemnarea unui posibil premier a adus în prim plan nume care, în opinia partidelor parlamentare, sunt cele mai capabile și cele mai calificate pentru a conduce guvernul. Discuția politică de până acum abordează doar aspectele formării ale unei majorități, dar nu intră în substanța administrării țării aflate în turbionul celor două crize majore care se potențează ca efecte negative. Perspectivele pentru anul ce vine sunt negre. Pandemia va continua să macine vieți, al treilea val nu poate fi evitat, iar un lockdown se va repeta, așa cum arată situația din Europa. Datele privind starea economiei sunt în roșu: pierderi de PIB, creștere vertiginoasă a datoriei publice, șomaj extins. În consecință, condițiile de trai se vor înrăutăți, iar moralul populației, susținut doar de fluturarea unei campanii de vaccinare la nivel național, nu poate crea o atmosferă de minim optimism. În aceste constrângeri, presiunea asupra unui viitor guvern, aflat abia în chinurile facerii, va fi enormă. Cum ar putea fi instalată pacea socială dorită de noul premier pe care va cădea măgăreața în preajma Ignatului?
Evident, în a doua cea mai săracă țară a Uniunii Europene, administrarea pauperității este problema prioritară. EUROSTAT prezintă niveluri de câștiguri medii orare, Danemarca având vârful, cu 27,2 euro, iar Bulgaria (2,4 euro) și România (3,7 euro), subsolul clasamentului salarial în Europa. Statistica radiografiază grila dramatică a sărăciei, 20 la sută dintre angajații din România având câștiguri medii mai mici de 2/3 din câștigurile medii la nivel național. Iată de ce problema salariului minim, înghețat la 1.346 lei de Guvernul Orban în 2020, devine bomba cu ceas care stă să explodeze la temelia viitorului executiv. Marile ”reforme” care ies ca panglicile pe gura politicienilor ocolesc subiectul sărăciei endemice, mai devastatoare decât pandemia COVID. Mulți români au în față spectrul groaznic al morții de coronavirus sau de foame. Ce premier va recunoaște că programul de guvernare pornește și se încheie cu acest punct?