Prezentul, mai tare decât trecutul (1)

În acest cotidian, Adrian Severin a tratat – în cadrul unei serii de opt articole cu tema „Geografia mai tare ca istoria?” – teoriile unui ana­list american care prezice pierderea în importanţă a Uniunii Europene şi o renaţionalizare a Europei sub dominaţie germană şi rusă. Chiar dacă apreciez mult discursul – întotdeauna necesar şi deschis – privind viitorul Uniunii Europene: aceste teorii bizare, despre care nu este întotdeauna foarte clar dacă Seve­rin le împărtăşeşte sau doar le tematizează, necesită un răspuns clar.

Aceste teorii nu au nici o bază politică şi economică. Utilizarea unor resentimente istorice şi geopolitice se datorează, în parte, lipsei de argumente împotriva poveştii europene de succes, una indiscutabilă pentru observatorul obiectiv. Ministrul român de Externe Theodor Baconschi a respins de curând, nu fără motiv, în cadrul unei emisiuni TV, teza renaţionalizării Europei şi a Germaniei ca fiind un scenariu nerea­list, „apocaliptic”, dacă l-am înţeles eu corect. Şi, tot nu fără motiv, Uniunea Europeană exercită asupra tuturor candidaţilor la aderare o nediminuată forţă de atracţie.

Severin menţionează, pe bună dreptate, limitele capacităţii de anali­ză a paradigmei geopolitice care ar neglija atât factori culturali, cât şi istorici, însă rămâne surprinzător de legat de suspiciunea generală faţă de fostele „mari pu­teri”. Cu greu îmi vine să cred că statele succesoare ale acestora, Marea Britanie, Franţa, Rusia sau Turcia, se regăsesc în această anali­ză. Dar, pentru că nu sunt mandatat să vorbesc în numele lor, voi aborda mai târziu numai unele din reproşurile severe pe care le face patriei mele, Germania.

Teoria precum că „orice fost mare jucător strategic care îşi re­câş­tigă puterea pierdută are ten­din­ţa naturală de a reveni pe poziţiile geografice de pe care a fost obligat să se retragă” este absurdă şi fără precedent. Vecinii noştri şi chiar şi toţi germanii sunt cuprinşi de un fior rece la auzul acesteia.
Să vorbim, pentru început, despre chestiuni fundamentale. Sunt foarte recunoscător lui Seve­rin că raţionamentele sale ne dau prilejul să ne amintim de imensele schimbări survenite pe harta Europei. Cu tot respectul faţă de câmpia poloneză sau de Carpaţi şi, pe de altă parte, fără orice urmă de respect faţă de politica marilor pu­teri a secolelor XIX şi XX, este de netăgăduit faptul că Europa, care a fost timp de secole un câmp de lupte, a devenit, între timp, un loc al păcii. Uniunea Europeană a jucat un rol decisiv pentru ca tendinţele hegemoniste ale statelor naţionale ale secolului XIX să aparţină trecutului. Uniunea Europeană – ca fă­uritoare a păcii, libertăţii, dreptăţii şi prosperităţii – s-a dovedit învin­gă­toare asupra geografiei continentului European, dar şi învingătoare asupra istoriei.

Noi tehnologii de transport şi comunicaţii, mecanisme de coope­rare politică modificate şi o schimbare fundamentală a mentalităţii politicienilor, cât şi a popoarelor în urma traumelor suferite pe urma războaielor mondiale au avut şi ele contribuţia lor.

Secretul succesului înţelegerii europene este masa de la Bruxelles, la care toate statele Uniunii Euro­pe­ne sunt egale şi au aceleaşi drepturi, indiferent de mărimea lor. Fie­ca­re dintre cei aflaţi la această masă are un cuvânt de spus şi, chiar dacă unii se îndoiesc de aceasta, fiecare este ascultat. Cine doreşte să decidă peste capul altor parteneri UE dău­nează spiritului european şi, impli­cit, îşi dăunează chiar sie însuşi.

Aceasta nu înseamnă că în Europa nu există şi lupte pentru poziţia corectă, că nu se tot fac greşeli – asta şi pentru că suntem surprinşi de noi probleme. Noi nici nu am crezut vreodată că ar putea exista sfârşitul istoriei. Europa trebuie mereu reconcepută.

Citește pe Antena3.ro

Reacția USR, după decizia de renumărare a voturilor: CCR se joacă cu bricheta într-o benzinărie. E riscant pentru democraţie

Într-adevăr, la un an de la in­tra­rea în vigoare a Tratatului de la Lisa­bo­na, Uniunea Europeană se află din nou în faţa unor mari provocări. Nu este vorba doar de găsirea unor soluţii creative pentru criza uniunii monetare europene, datorate în special gradului mare de îndatorare al unor state membre.

Severin este foarte familiarizat cu politica europeană reală. Este cu atât mai surprinzător faptul că el este de părere că Germania ar fi părăsit drumul unei politici euro­pe­ne comune având drept obiectiv con­tinuarea integrării şi ar practica acum o politică a egoismului miop şi a dominaţiei economice, părăsind astfel drumul pe care au păşit Adenauer, Brandt şi Kohl şi s-ar mişca din nou în direcţia unei „Europe germane”.
Renaţionalizarea este un drum greşit, care nu se ia în calcul pentru Germania, ca motor al integrării europene.

Eu nu vreau să abordez lucrurile într-o manieră mai simplă pentru mine şi de aceea precizez că în preambulul constituţiei germane este prevăzut deja ca obiectiv al politicii externe germane „să servească lumii ca membru cu drepturi egale într-o Europă unită”, căci mai importante sunt faptele care urmează vorbelor. În partea a doua a acestui articol voi răspunde mai mult la reproşurile lui Severin cu privire la atitudinea Germaniei în timpul crizei din zona euro, dintr-o perspectivă obiectivă şi economică.

• Andreas von Mettenheim, ambasadorul Republicii Federale Germania în România