Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În prima parte a acestui comentariu la seria de opt articole ale lui Adrian Severin, "Geografia mai tare ca istoria?", care a fost publicată în acest ziar, am luat poziţie din perspectivă istorică şi politică. Am arătat că reproşurile cu privire la o politică economică germană orientată spre hegemonie, politică ce ar fi devenit deosebit de vizibilă în timpul crizei monedei euro, nu rezistă la o analiză lucidă. La tezele sale esenţiale – finalmente mai degrabă economice decât geopolitice – doresc să dau acum un răspuns tot din perspectivă economică.
Germania ar profita de pe urma UE ca piaţă de desfacere, fără ca printr-o cerere internă suficient de mare să sprijine economiile naţionale ale celorlalte state membre ale UE. Acest lucru ar duce la o dominaţie germană şi la disparităţi pe termen lung în UE.
Ponderea importurilor germane (suma importurilor raportată la PIB) se situează peste media din UE. În anul 2010, importurile germane au crescut chiar mai mult decât exporturile. În plus, în produsele de export germane se regăseşte o pondere mare – aflată în creştere puternică în ultimii ani – a importurilor. Astfel, Germania realizează o contribuţie semnificativă la revigorarea economică a tuturor statelor membre ale UE.
Înainte de toate însă, trebuie spus că forţa exporturilor germane nu este un model comandat de stat: competitivitatea ridicată a firmelor germane bazată, printre altele, pe o evoluţie moderată a salariilor este rezultatul proceselor economiei de piaţă. Fireşte că guvernele altor state membre ale UE pot crea şi ele premise similare pentru economiile lor naţionale, prin înlăturarea deficitelor structurale de pe piaţa muncii şi a produselor din ţările lor, astfel încât forţele pieţei să se poată desfăşura în mod corespunzător. Obiectivul trebuie să fie cel al unei mai mari coerenţe europene obţinute nu prin scăderea competitivităţii germane, ci prin eforturi similare ale altor state UE, căci atunci UE va putea face faţă şi mai bine concurenţei internaţionale.
Germania ar fi participat împotriva voinţei sale şi insuficient la scutul de salvare a monedei euro.
Să privim rezultatul: În timpul crizei, Germania s-a achitat de responsabilitatea sa europeană. Căutând cu perseverenţă o soluţie pe termen lung, s-a putut introduce o schimbare a tendinţei, în direcţia unei politici de consolidare şi stabilitate a Europei. Germania este în mod decisiv un cosusţinător al scutului de salvare pentru zona euro – aceasta este adeziunea noastră clară la Europa. Acum este momentul să punem în prim-plan consolidarea bugetului în întreaga Europă. În acest sens, "frâna datoriilor", prevăzută în Constituţia Germaniei, poate servi drept exemplu de cum poţi să te sustragi tentaţiei de a trăi pe termen lung peste posibilităţi.
Germania ar dovedi lipsă de solidaritate – nu s-ar accepta nici rolul mai puternic al UE în politica economică şi nici sprijinul direct pentru alte state membre.
Germania militează activ pentru o mai puternică coordonare a politicii economice înlăuntrul UE. Încălcările Pactului de Stabilitate şi Creştere ar urma să fie prevenite prin sancţiuni eficiente, iar îndatorarea excesivă, prin supraveghere macroeconomică. Aici este vorba despre responsabilitate comună. Eu avertizez însă asupra unei solidarităţi greşit înţelese şi contraproductive: Zona euro nu trebuie să devină o uniune de transfer de la care să nu pornească nici un impuls pentru o disciplină în gestionarea datoriilor. Tocmai pentru că suntem europeni convinşi, trebuie să tragem consecinţele corecte din această criză şi să ne întoarcem la o politică bugetară solidă. Numai astfel vom putea menţine competitivitatea internaţională a UE, obiectivul nostru, al tuturor. Acţiunea noastră în favoarea reformelor economice şi politice şi reducerea datoriilor în UE este parte a responsabilităţii noastre. Atitudinea noastră faţă de criza monedei euro, orientată în mod consecvent spre consolidare şi reconstrucţie, rezultă din conştientizarea faptului că numai astfel UE şi uniunea sa monetară vor avea un viitor.
Dependenţa germană de combustibili fosili, mai cu seamă ruseşti, ar duce la o distanţare de UE.
Statele membre ale UE şi-au propus un obiectiv ambiţios, şi anume acela de a face din Europa unul dintre cele mai eficiente spaţii economice ale lumii atât din punct de vedere energetic, cât şi al protecţiei mediului. Acest lucru se poate realiza doar dacă energiile regenerabile câştigă o pondere tot mai mare în mixul nostru energetic. Pe termen lung, acest lucru va duce la scăderea, şi nu la creşterea dependenţei Germaniei de combustibilii fosili. În afară de aceasta, trecerea la o aprovizionare modernă şi sigură cu energie săracă în CO2 se poate realiza numai împreună, în context european şi internaţional. Şi în ceea ce priveşte diversificarea surselor de energie, a ţărilor şi a rutelor pe care se realizează importul, Guvernul federal mizează integral pe cooperarea europeană: Conducta Nabucco, ca proiect al întregii Europe, va diminua considerabil dependenţa noastră de gazul rusesc. Cu semnarea unui Acord al UE cu Azerbaidjan în scopul furnizării de gaz, în ianuarie am mai făcut un pas pentru atingerea acestui obiectiv şi sperăm ca şi statele UE participante să se angajeze la fel de puternic în acest proiect.
Nimeni nu pretinde ca partenerii noştri să accepte analizele noastre fără să le verifice sau să accepte propunerile noastre fără să le critice. Dar şi cel pe care fiecare dintre toate aceste argumente nu-l convinge abia dacă va putea contesta faptul că tocmai experienţa istorică a confruntărilor din prima jumătate a secolului al XX-lea a fost cea care a dus la o nouă gândire a politicii externe, bazată pe cooperare. Cu atât mai mult avem nevoie de această gândire astăzi, în contextul provocărilor globale. Nu geografia este mai tare ca istoria, nici istoria nu este mai tare ca geografia, ci prezentul este mai tare ca trecutul. Şi e bine aşa.
Andreas von Mettenheim
ambasadorul Republicii Federale Germania în România
Citește pe Antena3.ro
