Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Brașovul, capitală convențională a iernii românești, este marcat în aceste zile de însemnele onorante ale olimpismului. CIO a acordat României dreptul de a organiza Festivalul Olimpic al Tineretului European. Decizia în sine pare un gest de bunăvoință. Pare un discurs despre democrație în sport. Fiindcă, altfel, cred că nici infantilii lăudăroșeniei maxime nu ar avea tupeul să suțină că infrastructura de care dispunem ar putea argumenta real pretenția de gazdă a unor competiții de anvergură. Dar, pe de altă parte, nici nu pot fi de acord că decizia CIO a răsplătit o cerșeală umilă. Fiindcă, în decursul timpului, români de-ai noștri, niște români de excepție, au reușit să-și învingă condiția și au reușit să dea definiții strălucitoare performanței. Ei au dreptul să ceară, ei au dreptul să li să dea. Și li s-a dat. Categoric sunt nedrept atunci când, limitat de spațiu, dau un singur exemplu. Dar, chiar și nedrept fiind, nu rezist tentației de a vă invita să pronunțați cu luare aminte numele lui Ivan Patzaichin. Prin această spunere simplă, firească și de bună credință, urcați gândul, reconfortant, pe everesturi ale reușitei umane.
Flacăra olimpică, fie ea chiar și una festivală, a cutreierat la sfârșitul săptămânii trecute Capitala. Partea plăcută a acestui exercițiu ritualic s-a constituit din faptul că mari sportivi ai României au reapărut într-un spectacol public și au forțat astfel memoria spre frumoase amintiri. Numai că plutirea reconfortantă în amintirea binelui a fost deranjată de haltele la care flacăra olimpică a fost forțată de obișnuințele nefericite ale protocolului de partid și de stat. Halte care au scos din nou la rampă cuvântători mincinoși, niște atârnători care au folosit sportul doar ca accesoriu al unor fotografii electorale.
Am urmărit cu plăcere traseul grupului de sportivi care au purtat flacăra olimpică prin inima Bucureștilor. Blândețea imaginilor a fost completată de un maidanez nevinovat care a mărșăluit cuminte și docil alături de sportivi. În maidealul Cotrocenilor inofensivul maidanez n-a mai avut loc. Fiindcă acolo e pază și ștaif prezidențial. Lângă Traian Băsescu pripășiți păreau mai degrabă sportivii de aur ai României. Fiindcă totul i se subordonează Băsescului atunci când practică el înaltul olimpism partinic. A făcut-o, fără jenă, ignorând vecinătatea unor mari personalități de marcă ale sportului, și în discursul pe care l-a produs cu acest prilej. A recunoscut președintele că flacăra olimpică s-a aprins în Grecia, cu destinație unică România, datorită performanțelor pe care sportivii români le-au obținut în decursul timpului. Dar nu s-a oprit la acest adevăr indiscutabil. A continuat pudrându-și cu merite incontestabile partizanii politici. Președintele a spus și a întărit prin repetiție că organizarea FOTE în România n-ar fi fost posibilă dacă n-ar fi fost ”unii” care și-au asumat responsabilitatea asigurării unei infrastructuri corespunzătoare evenimentului. A vorbit despre realizări. Dar nu și despre costuri. Că e mai greu și uneori mai puțin legal.
Sportul e frumos și generos prin satisfacțiile pe care ni le oferă. Lăsați-l așa, în definiția sa. Nu-l împovărați prin atârnare politică.
