Putina istorie - si aritmetica

Examinarea evolutiei economiei romanesti trebuie facuta cu onestitate si chibzuinta profesionala, care sa ne ajute sa invatam din lucrurile bune si cele rele…

Perioada 2001-2004 (atat cat s-a scurs) graieste printr-o serie de cifre: crestere medie a PIB-ului de 5%, crestere puternica a comertului exterior care a sustinut consumul si investitiile, consolidarea sistemului bancar si marirea rezervelor valutare etc. La aceste date trebuie adaugata scaderea remarcabila a inflatiei, care are sanse mari sa fie sub 9% in acest an. Persistenta unui volum mare de arierate si cresterea deficitelor externe in ultimul an sunt motive serioase de preocupare, dar nu anuleaza semnificatia datelor evocate.

Atunci cand compari aceasta perioada cu intervalul 1997-2000, este izbitoare diferenta intre dinamica unor marimi precum PIB-ul, inflatia, salariile medii etc. Trebuie sa fii de rea credinta sa nu judeci mersul economiei din anii ultimi cu reusitele care sunt. Pe de alta parte, a omite circumstante esentiale din deceniul trecut in evaluarea comparativa, asa cum fac unii constant, este lipsit de fair-play. Astfel, la finele lui 1996 rezervele valutare ale BNR se situau la cca 600 milioane dolari (desi Romania lansase obligatiuni externe de cca 1,5 miliarde dolari in precedentele 18 luni) si inflatia lunara era de peste 10%; deficitul de cont curent depasise 7% din PIB. Oricine ar fi fost la guvernare in 1997 era obligat sa introduca un program de ajustare economica si refacere a rezervelor valutare care sa previna o cadere financiara de proportii intrucat, in 1998 si 1999, Romania avea de platit 2,8 si, respectiv, 3,2 miliarde dolari in contul datoriei publice externe. La inceputul lui 1997, FMI nu a agreat ideea constituirii unui fond de stabilizare care sa ajute Romania in programul de ajustare, asa cum facuse cu Polonia in 1990. Sa ne amintim ca in 1997 a izbucnit criza din Asia de Sud-Est, urmata de cea din Rusia, care au provocat fuga capitalurilor. Au fost dificultati mari in sistemul bancar autohton care au coplesit bugetul public. Comprimarea activitatii economice era inevitabila in conditiile de atunci. Este adevarat ca programul convenit cu FMI a avut inconsistente, care au influentat dimensiunea scaderii productiei si a nivelului de trai al cetatenilor, dar acestea din urma nu puteau fi evitate. Au fost si alte erori. Sa ne amintim ca in 2000, pe fondul asanarii sistemului bancar si al stimularii fiscale a exporturilor, relansarea economica a dat primele semne. Am evocat acestea ca un indemn la examinarea evolutiei economiei romanesti fara excese electorale, cu onestitate si chibzuinta profesionala, care sa ne ajute sa invatam din bune si rele.

Ultimele saptamani au consemnat afirmatii ale unor oficiali guvernamentali referitoare la o dublare a salariilor reale minime in perioada 2005-2008. Daca admitem ca salariile minime misca, ca baza, toate salariile din economie este firesc sa fii mirat de o asemenea previziune. Un calcul elementar arata ca pentru ca o marime sa se dubleze in patru ani este necesar un ritm anual de crestere de 17%-18%. Chiar daca includem aici o apreciere a leului fata de euro, tot ar trebui ca ritmul anual de crestere sa fie de peste 10%-12%. Isi poate cineva imagina castiguri de productivitate in economie asa de mari care sa permita PIB-ului o crestere echivalenta in patru ani? Nu mai vorbesc despre restrictiile de balanta externa. Iar daca PIB-ul inainteaza mai putin este oare de imaginat cresterea sa numai prin marirea salariilor minime? Se poate imagina o disponibilizare masiva a fortei de munca ce ar corespunde ameliorarii de eficienta. Dar ar putea economia sa genereze atat de multe locuri de munca incat salariul minim sa se dubleze in patru ani? Iar a crede ca cei disponibilizati ar pleca toti la munca in strainatate, este iarasi greu de crezut. Si chiar daca, teoretic, am opera cu aceasta ipoteza, nu am avea de-a face cu salarii obtinute in Romania. Ar trebui sa vorbim despre venituri pe locuitor, care ar include si remiteri din strainatate.

M-am referit la salarii reale, deoarece s-a folosit de catre oficiali echivalentul in euro, deci influenta deformatoare a inflatiei este inlaturata. Cetatenii au dorinta de a castiga mai bine, de a trai mai bine. Cand vezi cum se traieste in UE, asteptarile si dorintele sunt mai intense. In plus, este bine sa intram in Uniune in conditii cat mai bune, inclusiv din punct de vedere al veniturilor oamenilor. Dar castigurile nu pot fi in divort cu productivitatea, cu ce se produce in tara. De aici extragem temeiul unor previziuni economice, al unor promisiuni cu iz social. Un guvern trebuie sa incerce sa faca mai bine; aceasta se inscrie in logica politicii. Dar a face mai bine inseamna a face previziuni credibile, a comunica mai bine.