Răzbunarea Mării Negre

Marea Neagră nu mai este, începând de marţi, un lac rusesc. Decizia Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga este una cu efecte profunde, economice şi de securitate.

Practic, prin hotărârea obţinută, echilibrul platformei maritime se schimbă profund. 10.000 de kilometri pătraţi au fost arondaţi sub forma extinderii platoului continental şi a zonei economice exclusive unei ţări membre NATO şi UE.

De ani buni ne chinuim să convingem partenerii occidentali de valoarea strategică a Mării Negre. Marile proiecte energetice, susţinerea şi consolidarea unei platforme pentru exportul de securitate şi stabilitate spre Caucaz, Asia Centrală şi Orientul Mijlociu au fost cele mai vizibile argumente. Stoparea la una din marile porţi de intrare în UE şi NATO a ofensivei crimei organizate ce se manifestă prin traficul de arme, droguri şi prin imigraţie ilegală, ca posibil precursor al formării unor celule teroriste în Europa. Săptămâna trecută, cea mai mare captură de droguri din ultimii ani, 1,2 tone de cocaină, ne-a demonstrat că filiera America de Sud-Europa contează încă pe unul din cele mai mari şi mai greu controlabile porturi din Europa, cel din Constanţa. Toate eforturile României, susţinute parţial de la Washington, nu au prea reuşit să convingă UE de valoarea strategică a Mării Negre. A venit însă războiul ruso-georgian din august 2008 pentru ca sperietoarea militară să trezească instinctele de protejare a intereselor proprii din partea europenilor. Studiile şi speech-urile liderilor europeni s-au umplut brusc de menţionarea Mării Negre ca fiind unul din cele mai tensionate spaţii aflate la graniţa UE şi NATO.

Le-a fost greu celor de la Bruxelles, dar până la urmă au reuşit să facă, în mintea lor odihnită, legătura şi cu relaţia Rusia-Ucraina, care pe lângă războaiele politico-economice pe tema gazului conţine şi o consistentă componentă militară şi de securitate. Flota Rusă la Marea Neagră, staţionată la Sevastopol şi-a cam făcut de cap atacând teritoriul Georgiei, o ţară cu certe aspiraţii europene şi euroatlantice. Lipsa de predictibilitate din punct de vedere militar a Rusiei, conflictele deschise cu Ucraina şi Georgia fac în continuare din Marea Neagră un avanpost extrem de important pentru protejarea intereselor economice şi de securitate ale spaţiului euroatlantic. Apropierea de Marea Caspică şi de marii actori energetici ai momentului este un alt mare atu.

Tocmai de aceea, avansarea cu 10.000 de kilometri a frontului european către Răsărit nu poate fi decât o victorie de mari proporţii. Una care a fost dusă la bun sfârşit de noii lideri ai diplomaţiei române. Cristian Diaconescu, Bogdan Aurescu, Anca Ilinoiu, Bogdan Mazuru, Mihnea Constantinescu şi alţii sunt noul val de nivel strategic al diplomaţiei româneşti. Examenul de la Haga şi poziţiile lor în diferitele instituţii româneşti îi consacră drept front runneri? pentru interesele României pe plan extern în următorii 20 de ani. Îi cunosc pe toţi de ceva ani. Au performat sub diverşi miniştri precum Adrian Năstase, Teodor Meleşcanu, Mircea Geoană. Cultivaţi şi încurajaţi de foştii lideri ai diplomaţiei, lupii tineri au reuşit, printr-o muncă uriaşă, să întoarcă celebra frază a lui Titulescu: “Daţi-mi o bună politică internă pentru a face o bună politică externă”. Prin decizia de la Haga, noul val din Externe dă o lecţie de profesionalism şi valoare politicii interne, cea care ne mănâncă zilele şi speranţa că ţara asta ar putea fi ceva mai de soi, într-un viitor predictibil. Opinia mea este că hotărârea CIJ va fi una de importanţă crucială în războiul Nabucco-Southstream. Voi reveni asupra acestui subiect extrem de interesant. Un alt efect benefic al deciziei de la Haga este impunerea regulilor de drept internaţional la Marea Neagră, o zonă în care navele civile şi militare ruseşti şi ucrainene s-au comportat în ultimii 20 de ani ca pe vremea URSS. Au călcat în picioare orice urmă de respect şi lege în raport cu unii riverani. Deşi sunt trei ţări membre NATO la Marea Neagră – România, Bulgaria, Turcia – două cu un parcurs sinuos de integrare – Ucraina şi Georgia – şi una declarată împotriva Alianţei, echilibrul e încă departe.

La Curtea de la Haga am obţinut drepturi teritoriale şi economice care ni se cuveneau. E prima oară când România câştigă printr-o sentinţă un litigiu cu o moştenitoare a URSS. Sper să avem acelaşi succes şi cu alte moştenitoare de drept, deşi va fi mult mai greu să tezaurizăm... acest succes.

La Haga am asistat la un fel de răzbunare istorică. În 1945, în localitatea ucraineană Ialta, de la Marea Neagră, primul-ministru britanic Winston Churchill scria pe o bucată de hârtie : “România – 90 la sută Rusia, 10 la sută ceilalţi”. În Februarie 2009, la Haga, s-a rescris parţial istoria: “Ceilalţi 80 la sută, Ucraina (din fosta URSS) 20 la sută”.

Semnează – Rosalyn Higgins, judecător britanic, preşedintele Curţii Internaţionale de Justiţie.