Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Regele avea un mare secret, pe care-l ascundea sub aurita sa coroană şi de aceea nu mergea niciodată la frizer. Totuşi, trebuia să se tundă într-o zi, căci pletele-i curgeau râuri. „Uite, sub coroană eu am un mare secret. Când mă vei tunde, îl vei cunoaşte. Fii atent; dacă divulgi cuiva ceea ce vei vedea acum, te duc la puşcărie şi apoi te omor”, i-a spus Regele frizerului, care urma să cunoască teribilul secret. De îndată ce Regele şi-a pus coroana jos, o pereche de coarne ieşiseră din plete. Frizerul era derutat, înfricoşat şi din cale afară de emoţionat, dar – cu toate acestea – îl tunsese pe rege şi-i era clar că trebuia „să-şi ţină gura”. Zilele treceau şi secretul Regelui îl apăsa tot mai tare pe frizer.
Era insuportabil să ştie secretul şi să nu-l spună nimănui, dar frica de a-l mărturisi cuiva înăbuşea în el tendinţa mărturisirii. Secretul îi provoca insomnii, agitaţie şi nervozitate şi de aceea frizerul s-a dus într-o zi la marginea oraşului, într-un loc pustiu. Doar apa unui lac clipocea pe acolo şi o mulţime de trestii se legănau uşor sub cer. După ce se uitase bine prin împrejurimi şi se asigurase că nu-l auzea nimeni, frizerul începuse să strige cu toată puterea; „Regele are coarne, Regele are coarne, Regele are coooaaarneeee...”. Uşurat, frizerul plecase acasă. Îşi luase secretul de pe suflet, strigându-l printre trestii şi acum se simţea liniştit. Dar iată că într-o zi a început să bată vântul foarte tare şi, când trestiile se aplecau în dreapta şi în stânga, strigau; „Regele are coarne. Regele are coarne. Regele are coooaaarneeee...”!
Povestea confirmă că „secretul” este o iluzie. Până şi trestiile îl spun, până şi natura se despovărează de secret, până şi ea îl desconspiră. Probabil ni s-a întâmplat tuturor să-i spunem cuiva un secret, cu titlul; „Să nu-i spui cuiva” şi peste un timp să înţelegem că toată lumea cunoaşte „secretul”. De ce se întâmplă una ca asta? Tocmai pentru că-n secret noi afirmăm un „nu”. Noi introducem o interdicţie. Ce se întâmplă dacă-i spui unui copil mic „nu face asta”, „nu pune mâna acolo”, „nu-i voie cutare lucru”? Ei, bine, copilul devine imediat atent. Atenţia lui se orientează automat asupra lucrului interzis. Ce nu are voie copilul aceea face întâi. Iar adulţii nu sunt – în plan energetic – diferiţi de copii. Nici natura nu-i diferită.
Povestea Regelui şi a Frizerului ne spune că natura nu îngăduie „interdicţia”. Nu secretul în sine este problema, un om poate fi discret, dar nu i se poate interzice ceva. Prin natura ei, viaţa nu spune „nu”, nu interzice nimic, oricât de absurd ar părea. Dacă Regele n-ar fi spus „te distrug, n-ai voie să spui că am corne”, secretul n-ar fi creat aceeaşi presiune emoţională. N-ar fi creat insomniile frizerului şi nu i-ar fi cerut imperios să fie eliberat. O mărturisire obişnuită nu produce emoţii, nu cere responsabilitate, nu ai nici o treabă; asculţi, te iei cu una şi cu alta şi uiţi de la sine. Ceea ce omoară secretul este tocmai ameninţarea. Tocmai interdicţia. Tocmai precizarea „n-ai voie să spui, e interzis”!
Asta pentru că universul este conceput prin afirmaţie, este o continuă formă a lui „da”. Tot ce este afirmat trebuie să intre în manifestare. Dacă spui „nu-i voie” contrazici existenţa, îi spui „nu” şi ea te obligă prin emoţiile tale să vezi că nu există „interzis”. Oamenii vorbesc, natura vorbeşte, vântul bate peste tot şi, într-o zi, secretul este eliberat prin vorbire. Iată ce important este „să spunem”, „să vorbim”, să mărturisim, să ne spovedim, să ne spunem secretele! A spune înseamnă a ne elibera tensiunea emoţională. Dacă „ a spune” este atât de vindecător, dacă numai prin mărturisire obţinem o uşurare sufletească şi mentală, este de înţeles că a spune un secret este un dat, este – deja – înscris în natura existenţei. Secretul tocmai asta înseamnă; „este interzis să spui cutare lucru”.
Atunci, dacă-i interzis, cu siguranţă trebuie spus. Dacă-i interzis, până şi vântul va mişca trestiile şi ele se vor elibera de povară, căci asta înseamnă eliberarea; a spune ce-a spus Dumnezeu; nu există interzis, nu există „nu” decât în limbajul nostru. Limbajul vieţii spune întotdeauna „da”. Încărcătura emoţională pe care o poartă secretul se cere eliberată prin mărturisire pentru afirmarea adevărului divin, care spune că secretele sunt acele lucruri pe care le ştie toată lumea.
Citește pe Antena3.ro
