x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale România nu mai e lider european la inflație, ci se plasează doar pe locul 10. Din ce țări UE importăm inflație, ca să nu reajungem din nou în vârf?

România nu mai e lider european la inflație, ci se plasează doar pe locul 10. Din ce țări UE importăm inflație, ca să nu reajungem din nou în vârf?

de Ionuț Bălan    |    26 Oct 2022   •   07:10
România nu mai e lider european la inflație, ci se plasează doar pe locul 10. Din ce țări UE importăm inflație, ca să nu reajungem din nou în vârf?

România nu mai este „liderul” UE, cu cel mai ridicat nivel al inflației și acest lucru de ceva de mult timp, deși mass-media nu a insistat niciodată pe acest aspect, care poate indica, dacă tot se arată insistent către responsabilul cu inflația, că al nostru a gestionat mai bine când e vorba de redus abrupt ratele dobânzilor, fiindcă cei care au făcut-o și au cochetat cu ratele negative conduc acum în topul inflației.

Așadar, nu mai suntem Nr. 1, ca în septembrie 2019, pentru că în septembrie 2022 ne plasam pe poziția a zecea, după Estonia (24,1%), Lituania (22,5%), Letonia (22%), Ungaria (20,7%), Cehia (17,8%), Olanda (17,1%), Polonia (15,7%), Bulgaria (15,6%) și Slovacia (13,6%). Și când discutăm de rata de inflație de la noi, de 13,4%, pe care o comparăm cu celelalte țări europene, vorbim, desigur, de IAPC - indicele armonizat al prețurilor de consum.

Dar ceea ce trebuie remarcat totuși este faptul că olandezii resimt mai puțin o inflație de 17% decât românii una de 13%, pentru că venitul lor disponibil e mai mare față de cât de săraci suntem noi. Secvența actuală, cu prețuri în continuă creștere, poate duce la un moment ca magazinele să rămână fără clienți. Sistemul are posibilitatea să nu se blocheze în lichiditate dacă se produce o suplimentare a veniturilor, care ar putea avea loc prin intermediul relaxării fiscalității asupra muncii ori pur și simplu printr-o creștere a salariilor de către angajatori. Din păcate, nu se pomenește nimic de o destindere a taxării, dimpotrivă, iar mecanisme directe de majorare ar exista doar pentru salariile de la stat și pentru pensii, cum rămâne cu restul? De fapt, de „restul” depind și primele categorii de venituri, pentru că de acolo provin banii în plus, și ca să poată crește lefurile sunt necesare sporuri de productivitate, iar pentru ca ele să aibă loc e necesară restructurarea economiei. Adică să fie identificat deficitul structural și micșorat. Oare la cât se plasează el în prezent, e mai mare de 3% din PIB?

În lipsa reformei structurale, pentru a nu urca în clasamentul inflației se pot realiza niște arbitraje. Deși inflația noastră industrială este mare, cea a prețurilor de consum face să nu ne plasăm în fruntea topului ca urmare a dependenței de importuri. Ca să o menținem și chiar să o scădem e bine să importăm inflație de la țări cu TVA mai mare decât noi și dacă se poate și cu o rată a inflației mai redusă. Respectivele state se reglează mai departe pe bugetele lor, când se fac rambursările de TVA și noi scăpăm de inflație pe această bază.

Cotele noastre de TVA se poziționează, în prezent, la 19%, cea standard și la 9%, cota pentru alimente. Și din câte se va vedea ele au fost foarte bine gândite când taxa pe consum s-a micșorat și diferențiat, în corelație cu cota unică de taxare a veniturilor. Ungaria și Polonia, de pildă, practică cote de TVA standard de 27%, respectiv 23%, dar nu ne prea avantajează cota redusă de la mărfurile alimentare unde statul maghiar practică chiar și 5%, iar cel polonez - 8%, în plus inflația lor e mai mare decât a noastră. Nici importurile din Olanda nu-s foarte tentate, cam din aceleași motive. Cehia are procente de TVA superioare, dar și inflația e peste. Mai bine am importa mai mult din Austria, cote de TVA de 20%, 13% și 10% și o rată a inflației de sub 11%. Atenție, Austria, nu Germania, chiar dacă în respectivele state se vorbește aceeași limbă! Alte opțiuni ar putea fi Grecia (24% și 13% TVA, inflație de 12,1%), Finlanda (24% și 14%, inflație de 8,4%) și Irlanda (23%, 13,5%, 9% TVA și 8,6% inflație). De fapt, dacă mă gândesc mai bine chiar am văzut în hipermarket unt irlandez mai ieftin decât cel românesc! Și, în fine, ultima pe listă cu voia dumneavoastră, ar fi Franța, pentru că are o cotă standard de TVA de 20%, cotă la unele produse alimentare de 10%, dar mai ales o inflație de doar 6,2%.

 

×
Subiecte în articol: inflatie romania