"Ce fel de Presedinte ne dorim pentru Romania?' si "ce fel de Presedinte am avut in Romania in ultimii opt ani?' sunt intrebarile pe care trebuie sa ni le punem pana pe 29 iulie. Referendumul nu este si nu trebuie sa fie o batalie intre partied sau o batalie intre prezidentiabili; votul de duminica este daca, dupa doua mandate noi, romanii, suntem multumiti de cat a facut din ce a promis Presedintele Basescu si daca ii mai acordam un bonus de doi ani de prezenta la Cotroceni. Mai merita oare?
Daca vrem cu adevarat sa fim o democratie, atunci eu cred ca pe 29 iulie democratia nu poate sta acasa. Este un moment al bilantului si o decizie despre directia de urmat pentru Romania. Un referendum nevalidat in 29 iulie ar insemna cel putin doi ani de razboi politic intern, de risipire a energiilor natiunii, de evolutii gri in economie, de indepartare de Europa in termeni de nivel de trai si putere de cumparare. Un Traian Basescu ramas la Cotroceni doar datorita unor chichite legislative, dar invalidat de multe milioane de voturi, un Traian Basescu dornic de revansa si disperat sa-si pastreze mandatul, luptand impotriva Parlamentului si a Guvernului, fara a se gandi la victime si la prizonieratul unui popor – acesta este cel mai negru cosmar pe care il putem impiedica participand in numar suficient la referendumul din 29 iulie.
Intr-adevar, trebuie sa recunoastem ca aceasta criza politica va avea si urmari pe plan extern si intern. Pe plan extern, vom avea mult de muncit pentru a recastiga increderea partenerilor externi. Pe plan intern, viteza cu care s-au desfasurat evenimentele au lasat loc unor greseli si erori ce pot constitui in viitor o bresa in sistemul democratic, daca nu vor fi corectate. Dar miza acestui referendum este mult prea mare. De aceea, mesajul meu catre voi este sa va faceti datoria nu fata de politicieni, pentru ca ei va sunt datori voua, ci fata de Romania si sa votati duminica, pentru ca griul unei victorii impartite este o culoare toxica pentru democratia si economia acestei tari.
Sunt multi oameni care m-au votat in 2009, care nici astazi nu au aflat exact cat de mult s-au fraudat alegerile si care astazi nu se mai regasesc in actiunile niciunui partid politic. Daca eu am considerat ca este mult mai important sa renunt la mandrie ca sa scapam tara de Traian Basescu, daca eu cred ca o Romanie fara Traian Basescu este mai importanta decat neintelegerile dintre mine si unii lideri politici, va chem pe cei care mai aveti incredere intr-o Romanie mai buna sa faceti la fel.
O Romania normala incepe cu o schimbare adevarata, cu un "DA' duminica. Este un "DA' pentru o Romanie unita, solidara si mandra, orientata catre progres, dar si catre echitate. Pe cat de necesar este insa acest "DA', pe atat de obligatoriu este un "DA' pentru o viziune, pentru un Plan pentru Romania. Aceasta este provocarea epocii post-Basescu, la care actualul guvern trebuie sa raspunda: cum ne rupem fundamental de un proiect esuat pentru Romania, cum ii lasam in urma naravurile, cum ne regasim mandria unui drum impreuna? Pentru asta, cu totii trebuie sa invatam din greselile celor doua mandate ale lui Traian Basescu si nu facem aceleasi greseli. Sa unificam o natiune care este ranita si care si-a pierdut increderea in clasa politica.