Nu m-am lămurit niciodată de resorturile sufleteşti care i-au împins pe artiştii în vârf de carieră să fugă în străinătate. Acolo nu numai că n-au mai urcat pe scenă, ba mai mult, s-au scufundat în întristătoarea mediocritate. Toţi românii cârteau de stupidităţile regimului comunist, de cozile de cu noaptea pentru o pungă cu gâturi de găină, pentru o jumătate de pachet de unt, mocneau nemulţumiri vizaci de caloriferele reci ca un ţurţure, de senzaţia justificată că simţi tot timpul suflarea securităţii în ceafă. Dar greu de înţeles de ce tocmai răsfăţaţii publicului au plecat la mii de kilometri, renunţând la succes. Din păcate, evadând din lagărul comunist, artiştii noştri au dispărut din lumina reflectoarelor în ţările străine. Olimpia Panciu era cântăreaţa care în trioul cu Mihai Constantinescu şi Marius Ţeicu ridica lumea în picioare cu melodii devenite imediat şlagăre, cum a fost “Cu creionul pe hârtie o păpuşă am desenat”. Olimpia Panciu era îndrăgită foarte şi naiba a pus-o să plece în străinătate, să se mărite cu fratele chitarist al lui Romcescu şi nimeni n-a mai auzit de vreo ispravă a ei la microfon. Frumoasa Luminiţa Dobrescu a câştigat marele trofeu al Festivalului Cerbul de Aur de la Braşov, i-a fermecat pe toţi, în frunte cu juriul internaţional, cântând cu foc “Of, inimioară”. Vedeta Luminiţa a crezut că dă lovitura luând de bărbat un neamţ şi a pierdut scena fierbând crenvurşti soţului în Germania. Margareta Pâslaru, aflată pe buzele tuturor cu “Lasă-mi, toamnă, pomii verzi” sau “Patru rândunici”, a optat şi ea pentru străinătate, a pus punct unei cariere strălucitoare acasă, iar acum vine des în ţară şi face un gest magnific, se duce la spitale în saloanele cu copii bolnavi de cancer şi îi distrează, manevrând păpuşi gen teatrul de marionete. Delicioasă era în filmele româneşti actriţa de talent agabaritic Vasilica Tastaman. În timpul căsătoriei cu Emeric Jenei erau un cuplu de frumoşi de pus pe copertele de reviste. Un gând nu foarte inspirat a împins-o pe Vasilica Tastaman să plece într-o ţară scandinavă, zero actorie acolo, s-a întors acasă definitiv, s-a iubit cu simpaticul Dan Tufaru, însă a murit din pricina unui virus hepatic contractat în străinătate. Dan Nuţu era actorul prezent în multe filme româneşti, juca modern rolurile de tineri nonconformişti. Surprinzător, alege Vestul, însă acolo nu poate trece de meseria de şofer de taxi. Actorul de mare valoare Marcel Iureş a ales să joace şi să rămână în ţară, a fost solicitat să facă parte din distribuţia a numeroase filme de Hollywood, alături de Bruce Willis şi alte staruri mondiale.