Să ţii pasul cu timpul

Tot mai multi oameni nu mai pot tine pasul cu timpul. Pur si simplu nu fac fata schimbrilor din ce in ce mai repezi din toate domeniile. Iar solutii nu exista. Oricat de aplicat i-ai pregatit pe urmasi de mici pentru o societate intr-o continua modificare, ei vor capota in valuri, pentru ca, atunci cand sunt mari, nu-i mai tine mintea la lucrurile ce se intampla, din ce in ce mai repede, mai complicat si mai altfel. E destul sa vedem ce tragedii colective se petrec in cateva state africane, ca sa intuim, dincolo de vorbaria umanitara, ca pentru acestea solutiile noastre de viata nu sunt si nu vor fi potrivite si ca, pe masura ce trec anii, solutiile venind de la noi, sunt tot mai inoportune.

E vorba de lumi care vor fermenta in afara regulilor veacului, intr-o primitivitate cronica, care vor face masa critica si vor distruge, prin existenta lor anarhica, tot ce invecineaza sau invadeaza.

Nu-s putine acele spatii foarte populate de pe glob unde imploziile sociale cu consecinte imprevizibile pentru toata planeta sunt inevitabile. Miliardele de locuitori inmultindu-se stihinic devin din ce in ce mai greu de controlat. Mai ales ca distanta, ce creste si ea incontrolabil, intre minoritatea care reuseste sa tina pasul cu timpul si coplesitoarea majoritate, care nu numai ca a abandonat cursa, dar nici nu stie ca exista una – competitia cu timpul ?, ii face pe cei avansati sa ignore inevitabilul. E destul sa privim lucid in jur, ca sa intelegem ca Romania e un teritoriu al dezorientatilor si al unor multimi urbane si rurale blocate in veac. Pentru cateva milioane de cetateni, limbajul mijloacelor tehnologice si cauzele convulsiilor economice ale perioadei raman in afara puterii lor de abordare. E o stare de armistitiu, in intampinarea unei epoci pe care nimeni n-o poate prevedea si defini.

Nici in mediile urbane tehnologizate si care reactioneaza aparent cu entuziasm la schimbari lucrurile nu-s mai controlate. Stresul, care apare devreme, sub forme extreme, e dovada ca entuziasmul si participarea cu fervoare, intr-o prima faza a impactului tehnolo­gic, nu garanteaza pasul cu timpul. Curiozitatea, pasiunea, pla­cerea noului sunt tot infatisari ale excesului. Cati oameni nu mor de inima in reprize sexuale de tinut minte? Excesul este exces, indife­rent daca se cheama pozitiv sau negativ.

Nu trebuie sa cautam prea departe, ca sa vedem ce categorii profesionale sunt invinse in lupta cu timpul. In Romania mai sunt activi cativa gazetari varstnici. Desi scrisul e o meserie de o viata. Nu se iese la pensie din vocatii. Schimbarile de toate naturile, din ultimele doua decenii, au centrifugat cu brutalitate cateva mii de jurnalisti, multi abia trecuti de prima tinerete, i-au aruncat in afara timpului.