Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Lideri sindicali au făcut o remarcă de bun-simţ: că unde există penurie de forţă de muncă salariul minim efectiv este altul decăt cel garantat de Guvern. Pe de altă parte, solicitarea ca salariul minim garantat să sară de la cca 450 la 700 este mai mult decăt excesivă. Drept este că avem nevoie de salarii, care să limiteze inclinaţia spre migraţie. Dar nici nu se pot acorda salarii care să submineze competitivitatea economiei romăneşti. Intre salariul minim şi cel mediu există o relaţie de cauzalitate. De aceea revin asupra unor aspecte pe care le-am mai evocat in articolele mele.
Lideri sindicali au făcut o remarcă de bun-simţ: că unde există penurie de forţă de muncă salariul minim efectiv este altul decăt cel garantat de Guvern. Pe de altă parte, solicitarea ca salariul minim garantat să sară de la cca 450 la 700 este mai mult decăt excesivă. Drept este că avem nevoie de salarii, care să limiteze inclinaţia spre migraţie. Dar nici nu se pot acorda salarii care să submineze competitivitatea economiei romăneşti. Intre salariul minim şi cel mediu există o relaţie de cauzalitate. De aceea revin asupra unor aspecte pe care le-am mai evocat in articolele mele.
Salariile din Romănia sunt printre cele mai scăzute din Uniune şi este firesc ca ele să crească atunci cănd decalajele economice se reduc. In plus, impărţirea valorii adăugate intre salarii şi profit nu trebuie să fie in divorţ de un raport consemnat in economiile moderne (in medie, acest raport este de 2/3 pănă la 3/4 pentru salarii şi restul merge la profituri); acest raport ar asigura reinvestiţii pentru
modernizare şi coeziunea socială.
Salariile scăzute sunt motivul principal pentru migraţie. Anii din urmă au arătat o creştere importantă, sistematică a salariilor, care se explică prin: a) creşterea economică inaltă după 2000; b) penuria intensă de forţă de muncă in unele sectoare, ce mişcă salariile in sus. Tot anii din urmă au fost insoţiţi de accentuarea deficitelor externe; cel de cont curent a atins 10,3% din PIB in 2006, iar in acest an este probabil să ajungă la peste 13,5%. Cererea internă aleargă considerabil mai iute decăt oferta internă, ceea ce se reflectă in deficite externe. Atăt timp căt deficitul de cont curent este finanţat fără probleme, inclini să nu dramatizezi situaţia, mai ales dacă investiţiile se fac in maşini şi echipamente. Anii din urmă au ilustrat insă o deteriorare a finanţării deficitului de cont curent. Iar mersul productivităţii interne nu a compensat aprecierea leului şi expansiunea cererii interne.
Cănd vorbim despre salarii, automat ne referim la costul forţei de muncă. Spre exemplu, in 2005 costul mediu orar al forţei de muncă in UE (25) a fost de 21,2 euro (in Euroland de peste 24 euro) in timp ce in Romănia a fost de 2,33 euro - faţă de 1,55 in Bulgaria, 4,8 in Slovacia, 6,14 in Ungaria, 6,63 in Cehia. Ai spune că, alături de Bulgaria, Romănia are un avantaj comparativ major in domenii intensive in utilizarea forţei de muncă. Dacă ne raportăm la Europa şi nu ţinem cont de productivitate, avantajul competitiv este proeminent. De aici rezultă explicaţii pentru relocalizarea industrială, dinspre Vest către Est (in Europa), care a vizat industria confecţiilor, mobilă, incălţăminte, componente auto şi chiar echipamente.
Lucrurile se nuanţează dramatic dacă avem in vedere productivitatea muncii şi structura economică (industrială), aprecierea leului şi concurenţa din afara Europei. De pildă, faţă de Austria şi avănd in vedere paritatea puterii de cumpărare, costul pe unitatea de produs cu forţa de muncă (unit labor cost - ULC) a urcat in Romănia de la 28% la cca 41% in perioada 2000-2006 (după date Eurostat). In acelaşi timp, creşterea pentru Bulgaria a fost de la 31%
la 34%. Apreciarea leului, substanţială intre 2004-2007, a jucat un rol deosebit in această diferenţă de dinamică. Â
Cănd dinamica productivităţii muncii ţine pasul cu creşterea salariilor, costul pe unitate de produs (serviciu) cu forţa de muncă nu se deteriorează â se poate chiar ameliora cănd productivitatea creşte mai iute. Aici trebuie să adăugăm influenţa cursului de schimb. Dar nici indicatorul ULC nu trebuie judecat in sine. Contează enorm ce fac concurenţii, cum evoluează ULC la ei, viteza cu care işi imbunătăţesc structura calitativă a producţiei/serviciilor, căt se investeşte din veniturile nete, etc. Suntem obligaţi astfel să examinăm dinamica salariilor in conjuncţie cu cea a productivităţii, in context global.
Pe piaţa mondială poţi face pledoarii de genul "este imoral să se muncească 60 de ore pe săptămănă", "să se accepte salarii foarte mici" etc. Iar diverse convenţii internaţionale incearcă să elimine dumpingul social şi elemente de concurenţă neloială. Finalmente, bătălia este căştigată de cei mai competitivi - care inseamnă, in ultimă instanţă, salarii determinate de productivitate şi asimilare sistematică de tehnologii moderne, adică progres tehnic incorporat in bunuri şi servicii cu valoare adăugată tot mai mare.
Salariile din Romănia sunt printre cele mai scăzute din Uniune şi este firesc ca ele să crească atunci cănd decalajele economice se reduc. In plus, impărţirea valorii adăugate intre salarii şi profit nu trebuie să fie in divorţ de un raport consemnat in economiile moderne (in medie, acest raport este de 2/3 pănă la 3/4 pentru salarii şi restul merge la profituri); acest raport ar asigura reinvestiţii pentru
modernizare şi coeziunea socială.
Salariile scăzute sunt motivul principal pentru migraţie. Anii din urmă au arătat o creştere importantă, sistematică a salariilor, care se explică prin: a) creşterea economică inaltă după 2000; b) penuria intensă de forţă de muncă in unele sectoare, ce mişcă salariile in sus. Tot anii din urmă au fost insoţiţi de accentuarea deficitelor externe; cel de cont curent a atins 10,3% din PIB in 2006, iar in acest an este probabil să ajungă la peste 13,5%. Cererea internă aleargă considerabil mai iute decăt oferta internă, ceea ce se reflectă in deficite externe. Atăt timp căt deficitul de cont curent este finanţat fără probleme, inclini să nu dramatizezi situaţia, mai ales dacă investiţiile se fac in maşini şi echipamente. Anii din urmă au ilustrat insă o deteriorare a finanţării deficitului de cont curent. Iar mersul productivităţii interne nu a compensat aprecierea leului şi expansiunea cererii interne.
Cănd vorbim despre salarii, automat ne referim la costul forţei de muncă. Spre exemplu, in 2005 costul mediu orar al forţei de muncă in UE (25) a fost de 21,2 euro (in Euroland de peste 24 euro) in timp ce in Romănia a fost de 2,33 euro - faţă de 1,55 in Bulgaria, 4,8 in Slovacia, 6,14 in Ungaria, 6,63 in Cehia. Ai spune că, alături de Bulgaria, Romănia are un avantaj comparativ major in domenii intensive in utilizarea forţei de muncă. Dacă ne raportăm la Europa şi nu ţinem cont de productivitate, avantajul competitiv este proeminent. De aici rezultă explicaţii pentru relocalizarea industrială, dinspre Vest către Est (in Europa), care a vizat industria confecţiilor, mobilă, incălţăminte, componente auto şi chiar echipamente.
Lucrurile se nuanţează dramatic dacă avem in vedere productivitatea muncii şi structura economică (industrială), aprecierea leului şi concurenţa din afara Europei. De pildă, faţă de Austria şi avănd in vedere paritatea puterii de cumpărare, costul pe unitatea de produs cu forţa de muncă (unit labor cost - ULC) a urcat in Romănia de la 28% la cca 41% in perioada 2000-2006 (după date Eurostat). In acelaşi timp, creşterea pentru Bulgaria a fost de la 31%
la 34%. Apreciarea leului, substanţială intre 2004-2007, a jucat un rol deosebit in această diferenţă de dinamică. Â
Cănd dinamica productivităţii muncii ţine pasul cu creşterea salariilor, costul pe unitate de produs (serviciu) cu forţa de muncă nu se deteriorează â se poate chiar ameliora cănd productivitatea creşte mai iute. Aici trebuie să adăugăm influenţa cursului de schimb. Dar nici indicatorul ULC nu trebuie judecat in sine. Contează enorm ce fac concurenţii, cum evoluează ULC la ei, viteza cu care işi imbunătăţesc structura calitativă a producţiei/serviciilor, căt se investeşte din veniturile nete, etc. Suntem obligaţi astfel să examinăm dinamica salariilor in conjuncţie cu cea a productivităţii, in context global.
Pe piaţa mondială poţi face pledoarii de genul "este imoral să se muncească 60 de ore pe săptămănă", "să se accepte salarii foarte mici" etc. Iar diverse convenţii internaţionale incearcă să elimine dumpingul social şi elemente de concurenţă neloială. Finalmente, bătălia este căştigată de cei mai competitivi - care inseamnă, in ultimă instanţă, salarii determinate de productivitate şi asimilare sistematică de tehnologii moderne, adică progres tehnic incorporat in bunuri şi servicii cu valoare adăugată tot mai mare.
