Sfârșitul începutului

Pe măsură ce ne îndreptăm spre Anul Nou, devine tot mai evident că pandemia COVID-19 nu va dispărea pur și simplu, ci va rămâne încă un factor major în guvernarea economiei globale și, implicit, a economiei românești. Statele puternice înregistrează deja o redresare economică substanțială după șocul provocat de blocajul din primăvara lui 2020, dar fragila economie autohtonă se chinuie să-și croiască începutul redresării. Iar condițiile de pornire a relansării economice sunt dificile, cu un buget sărăcit și cu puține surse de finanțare. Începem 2021 cu o incertitudine majoră asociată cu viitoarele valuri de infecție cu noul coronavirus, dar și cu o întrebare esențială care adâncește incertitudinea: va reuși, oare, România să adopte un program de redresare de magnitudinea necesară pentru a reporni economia reală și a readuce bugetul public într-o stare de cvasi-echilibru funcțional? 

Alegerile din decembrie 2020 nu au rezolvat incertitudinile din economie, dimpotrivă, crearea unei alianțe de guvernare „croită” cu ață subțire nu ne induce o stare de mare siguranță cu privire la viitor. Liberalii au avut performanțe sub așteptări, iar alianța cu un USR în vânarea pârghiilor puterii va produce mai curând lupte intestine decât coerență într-o guvernare care mai depinde în plus și de voturile UDMR. Pentru restructurarea datoriilor și administrarea deficitelor este nevoie urgentă de mult mai multă autoritate a cabinetului tricolor al lui Cîțu decât a dat dovadă guvernul monocolor al lui Ludovic Orban.  

Recesiunea provocată de COVID-19 a pus România într-o poziție financiară precară, iar ceea ce a început ca o problemă de lichiditate (să ne amintim că 2020 a debutat sub semnul „deficitelor gemene”) se transformă alarmant într-o problemă de solvabilitate: România pur și simplu nu are resurse pentru a plăti cheltuielile zilnice și a rambursa datoriile curente și restante. Deficitul administrației publice crește la peste 10% din PIB în 2020, iar tendința expansivă va fi consolidată de impactul crizei COVID-19. Comisia Europeană atrăgea recent atenția că cheltuielile cu pensiile urmează să crească considerabil, că alocația pentru copii a fost dublată și că cheltuielile suplimentare cauzate de măsurile legate de COVID-19 (inclusiv schemele de sprijin pentru ocuparea forței de muncă și cheltuielile legate de sănătate) vor avea un impact semnificativ ca pondere în PIB. În plus, veniturile fiscale sunt afectate negativ de recesiune și, în ciuda prognozei de redresare economică, deficitul public general va crește în continuare: până la aproximativ 11,25% din PIB în 2021 și 12,5% din PIB în 2022. În consecință, CE estimează că raportul datoriei / PIB al României va crește de la 35,3% în 2019 la aproximativ 63,5% în 2022.

În acest context, revin azi asupra unui titlu pe care l-am mai dezvoltat în urmă cu mai bine de 10 ani, dar care îmi demonstrează că istoria se repetă prea curând: „sfârșitul începutului”. Există riscul ca ceea ce părea a fi un plan de „redresare economică” să ia sfârșit înainte chiar de a începe. La final de an 2020 suntem cumva la „sfârșitul începutului”. Iar ca 2021 să poată deveni un an al „începutului sfârșitului crizei”, e nevoie de un alt model de intervenție în economie. Ce credeți că va face guvernul condus de  Florin Cîțu pentru a reuși să administreze un deficit bugetar uriaș? Va dispune scăderea brutală a cheltuielilor bugetare? Sau va forța sporirea veniturilor la buget prin majorarea taxelor și impozitelor? Sau scăparea va veni din pachetul de sprijin european de multe zeci de miliarde de euro „desenate” pe hârtie de doamna Von der Leyen? 

Perspectivele pe 2021 rămân extrem de dificil de descifrat. Și atunci, care este răspunsul corect? Nu-l întrevăd acum, dar, cum spun bătrânii, „vom trăi și vom vedea”.