Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După minim cinci ani de neobosită reformă internă, numele pronunțate în lupta la vârful PSD sunt Geoană, Năstase, Mitrea și, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Ion Iliescu. Pe post de adjuvanți, pe la colțuri, se rostește șoptit: Diaconescu, Ponta, Dragnea. Mai lipsesc Oprescu, DIP și Grupul de la Cluj...
La nivel de feeling personal, dar fără pic de apăsare sau interes pentru (până la urmă) tranșarea unor rivalități politice interne și plata unor polițe, mă dezamăgește faptul că numele unui tip de calibrul lui Diaconescu e fluturat ostentativ și cinic, pe post de sperietoare anti-Geoană, de Mitrea. Miron e deștept și cinic, își vede și își urmărește interesul, se pot încheia cu el înțelegeri reciproc avantajoase pe termen limitat, dar Cristi greșește dacă se lasă numai pe mâna lui. Fiindcă fostul lider sindical, devenit de-o vreme (întâmplător, cam de când i s-au rostogolit pe scările Parlamentului dosarele de la DNA) extrem de concesiv cu Băsescu, vrea să pună mâna pe partid în beneficiu propriu și să țină pe cineva-n geam. Și-l folosește urât...
Năstase-i bun, știe politică și organizare la marea meserie, da-l încurcă la feng-shui imaginea de corupt (e drept, minuțios accentuată de Băsescu prin intermediari, dar discutăm despre ceea ce este, nu despre ceea ce ar fi bine să fie) și amintirea unui regim politic în care oricine a ridicat capul a fost călcat pe gât. Geoană-i un arivist și un loser de meserie. A reușit să piardă până și când toate planetele se aliniaseră în favoarea lui. Dacă ar fi fost în stare să realizeze câtă dezamăgire și disperare a generat prestația lui penibilă din turul doi al prezidențialelor, ar fi demisionat imediat după anunțarea oficială a rezultatelor oficiale. Dar omu-i prea ahitiat de putere și disperat să-și prezerve privilegiile politice pentru a face un pas înapoi.
Singurul care, teoretic, n-ar avea nimic de pierdut e eternul Iliescu, în definitiv singura carte câștigătoare din istoria PSD. Da, au trecut anii peste el și poate fi agitat cu dosarele revoluției și mineriadelor, dar, dacă tot iubește atât de mult partidul pe care l-a fondat, să iasă la bătaie-n nume propriu. Fie și pe termen limitat (până-n alegerile parlamentare viitoare), cu mandat imperativ de recâștigare a poziției de lider a PSD și, în paralel, de identificare a unui moștenitor politic.
Cu mențiunea că mă bucur că am reușit până acum să-i enervez pe toți combatanții, cam atât am avut de scris pe tema asta. Din partea mea, să se sfârtece-n voie!
articol preluat de pe blogul lui Victor Ciutacu - Vorbe grele
