Simbolic, desigur

Să încercăm să dăm înapoi pensii şi salarii. Ca să existe, şi dincolo de poveşti, tinereţe luminoasă şi bătrâneţe liniştită. Simbolic, desigur. Pentru că aşa se poartă, asta e colecţia de primăvară-vară, şi în politică, dar şi în tot felul de domenii întortocheate care nu seamănă deloc cu planurile pe care şi le făceau şi pe care ni le făceam acum câţiva ani. Să facem curăţenie în jurul nostru, să reorganizăm lista ca să înţelegem, măcar acum, care sunt priorităţile şi încotro se îndreaptă existenţa aceasta pe care ne prefacem că o iubim, în fiecare dimineaţă. Să dăm afară din realitate ce nu ne face bine şi să luptăm pentru fericire (fericire?). Simbolic, desigur. Că doar aşa ne-au învăţat cei mai mari şi mai deştepţi ca noi, atunci când au decis că e momentul să vorbească, să ne vorbească, să explice, să ne explice. De când n-am mai scos noi capul în lume, de când am fost ultima oară în piaţa publică, s-a desfinţat concretul. Nu mai are valoare. Nu mai are haz. Nu mai are sens.

Să încercăm să nu-i mai rănim inutil pe cei care încearcă, uneori mai stângaci, să ne fie alături. Să fim mai buni. Mai buni? De ce? Nu e Crăciun! Aşadar, ultimul îndemn pică. Îl înlocuim: să vrem mai multe de la viaţă şi să dăm mai multe vieţii. Simbolic, desigur. Că doar n-o să ne apucăm cu adevărat de muncă sau de gesturi profunde care, într-un plan material, sufletesc sau social, ne-ar putea ajuta să ne autodepăşim. Suntem oameni normali, n-avem timp de aşa ceva. Viaţa de fiecare zi se compune din cu totul alte detalii. Ar trebui să ne ocupăm şi de ele. Aşadar, să ne propunem să nu mai furăm locul în metrou prin şiretlicuri învechite. Simbolic, desigur. Cum vine asta? Greu de explicat. Poate ne explică tot ăi mai mari şi mai deştepţi care îşi dau cu părerea zi de zi, seară de seară, pe la tot felul de posturi de televiziune care nu mai ştiu cum să iasă din plasa periculoasă a exclusivităţii. Chiar aşa! Să căutăm (şi să şi găsim!) exclusivităţile din destinele noastre. Simbolic, desigur. E vreo problemă? Simbolicul nu vinde la fel de bine?

Să ne vedem de treabă şi să fim veriga slabă din lanţul indiscreţiei. Adică să fim aceia care taie şirul bârfelor. Simbolic, desigur. Pentru că, trebuie să recunoaştem, nici noi, oricât am fi de corecţi sau oricât am fi de imorali, nu facem alergie când vine vorba să ne băgăm în vieţile celorlalţi (cu mai mult sau mai puţin bun-simţ), fie şi numai atunci când tragem cu urechea în autobuz la discuţiile aprinse dintre două doamne cu mult timp liber. Să nu mai fim atât de ipocriţi, măcar când vine vorba de familie şi de sentimente. Să lăsăm deoparte capcanele şi gesturile false, măcar în după-amiaza în care se presupune că ne-a mai supravieţuit un gram de conştiinţă. Simbolic, desigur. Nu ne putem apuca într-un martie aşa de răcoros să impunem coduri de moralitate şi de sinceritate după care să se ghideze prieteniile de mâine. N-avem vreme de pierdut.

Orice am vrea să credem, e clar: nu mai ştim să lucrăm cu concretul. Ne-am modernizat. Softul nostru e setat pe simbolic. Asta-i situaţia. Mergem înainte. Simbolic, desigur.