În emisiunea mea de la Antena Stars, reuneam câte trei personalităţi din profesii diferite, care să-şi povestească drumul vieţii. Laitmotivul era cântecul tulburător interpretat de Maria Dragomiroiu, “Mai întoarce, Doamne, roata, să-mi mai văd o dată soarta!”. Au răsărit lacrimi în ochii neînfricatului comisar, apariţie majestuoasă în Mihai Viteazul; Sergiu Nicolaescu mi-a spus: “Am îmbătrânit, simt apropierea morţii şi mi-e teamă!”. Oftatul lui despre moartea care nu bate la uşă, adesea intră val-vârtej, deschizând uşa până la ţâţâni, era o premieră în confesiunile lui. Cel care făcuse din comisari eroi populari, rostogolindu-se printre rafalele de revolvere, în timp ce-i neutraliza pe bandiţii din anii tulburi de după război, cel care a condus o şarjă de cavalerie în “Mihai Viteazul” cu mâna fracturată, ghipsul fiind legat cu sârmă de braţ, se înfrigura de fâlfâitul pelerinei negre a morţii. Începuse să-l obsedeze moartea. În filmul “Orient Express”, a regizat o scenă de mare suspans. Nicolaescu se îndrepta spre alergarea trenului expres, care venea pe şine, şi s-a retras evitând moartea în ultimul moment. Mi-a făcut o destăinuire, avea pregătit scenariul unui film, cu el în rolul principal, bărbatul fascinant pe care-l interpreta, în final, se urca pe terasa unui bloc cu multe etaje şi se arunca în hău, încercând să zboare. N-a mai apucat să realizeze filmul. A stârnit dezaprobare din partea mulţimilor hotărârea ca Sergiu Nicolaescu să fie incinerat, nu îngropat cu slujbă religioasă. A fost acuzată de această decizie a incinerării soţia cea tânără. Enigma n-a fost desluşită. Prietenul Cămârzan, regizor şi el, istorisea că Nicolaescu era în adâncă admiraţie faţă de finalul celebrului film american “Vikingii”, conducătorul curajoşilor războinici de pe mări murea, în încheierea superproducţii, era lăsat pe puntea corăbiei în flăcări, în voia valurilor, eroul viking se pierdea ca o torţă în imensitatea apelor. Asta ar argumenta varianta că Nicolaescu ar fi dorit să fie incinerat. Pe de altă parte, Sergiu Nicolaescu se mândrea că a introdus în filmele sale, împotriva cenzurii, soborul de preoţi slujind îngropăciunea. Şi el construise la Târgu Jiu un cavou pentru el şi părinţii săi.