Astăzi este sărbătorit Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei.
S-a născut în Cezareea Capadociei, într-o familie nobilă, care a dat Bisericii slujitori şi cărturari renumiţi, câţiva dintre ei fiind trecuţi în rândul sfinţilor.
A avut patru fraţi şi o soră, Sfânta Cuvioasă Macrina, prăznuită la 19 iulie. Petru, fratele său mai mare, a fost episcop al Sevastiei, Grigorie a fost episcop al Nissei, iar Navcratie a fost pustnic şi făcător de minuni.
Studiile le-a făcut în Cezareea, la Constantinopol şi la Atena, unde a legat o strânsă prietenie cu Sfântul Grigorie de Nazianz.
Din Atena, Sfântul Vasile s-a întors în Cezareea unde a înfiinţat o şcoală de retorică. În anii următori a făcut o lungă călătorie pe la toate mănăstirile din Egipt, Palestina şi Sinai, s-a închinat la Mormântul Domnului şi a primit botezul în râul Iordan, după obiceiul din primele secole creştine.
Când s-a reîntors în Cezareea Capadociei, Sfântul Vasile a fost hirotonit preot de episcopul Cezareei, Ermoghen, şi s-a retras la o mănăstire din Pont, unde a dus o viaţă de asceză şi rugăciune.
După o vreme, venind din nou în Cezareea Capadociei, a fost hirotonit episcop.
În această calitate a început o pastoraţie pe care a dedicat-o îndeosebi celor nevoiaşi, organizând renumitele azile, spitale şi case de reeducare a celor căzuţi moral, toate grupate sub denumirea de "Vasiliade".
Sfântul Vasile s-a arătat ca un adevărat stâlp al Bisericii, fiind un nume de referinţă în istoria creştinismului universal.
Scrierile sale conţin lucrări de dogmatică: "Contra lui Eunomiu" sau "Despre Sfântul Duh", lucrări ascetice: "Regulile vieţii monahale", "Despre judecata lui Dumnezeu", comentarii: "Omilii la Hexameron", numeroase cuvântări şi epistole. A alcătuit o Sfântă Liturghie ce-i poartă numele şi Molitfele Sfântului Vasile cel Mare.
Marele Sfânt Vasile a plecat din această lume la vârsta de 45 de ani (333-378), păstorind Biserica lui Dumnezeu 8 ani, 6 luni şi 16 zile. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor")
Tradiții și obiceiuri pe 1 ianuarie
Sf. Vasile cel Mare este considerat un păzitor al duhurilor rele, așa că tradiția populară spune să verși puțin vin, să spargi un pahar, să răstorni cutia de chibrituri ori să dai de pomană pentru a avea noroc tot anul. Iar dacă dormi în prima zi din ianuarie vei fi leneș tot anul. Totodată, ca să fii sănătos, trebuie să bei mult vin.
O altă superstiție este ca prima persoană care îți trece pragul casei să fie un bărbat.
Pentru a avea un an plin de bogăție, trebuie fiert un cap de porc. Și pentru a avea spor la muncă, trebuie să iei în mână unealta pe care o folosești.
Și vremea din prima zi de ianuarie prevestește un an prosper dacă va ninge iar dacă este senin, atunci vei fi sănătos.
Un obicei străvechi este mersul cu sorcova. Copiii merg din casă în casă pentru a le ura oamenilor sănătate și bogăție. La început, sorcova era alcătuită din ramuri de pomi sau de trandafir dar acum se confecționează din hârtie colorată. De asemenea, se merge cu „Semănatul”, „Pluguşorul”, „Plugul cel Mare” sau „Vasilica”.
Un alt obicei este cel al dezlegării anului, când tinerii pocnesc din bice pe stradă pentru a alunga spiritele rele.