Sistemul intrigilor din boscheţi

În istoria postdecembristă, candidatura unui independent nu e o noutate. Nu doar la Primăria Capitalei, dar şi la Preşedinţie s-au înregistrat de-a lungul timpului candidaturi de independenţi. Unele au avut drept temei interior folosirea campaniei pentru a obţine notorietate sau un spor de notorietate. Altele au fost rezultatul unui imbold sincer de a evita dependenţa de un partid. Nici una dintre candidaturile de pînă acum de independenţi n-a avut notele de esenţă ale celei a lui Sorin Oprescu.

Prin decizia Curţii de Apel Bucureşti, Sorin Oprescu a rămas în cursa pentru Bucureşti ca independent.

În istoria postdecembristă, candidatura unui independent nu e o noutate. Nu doar la Primăria Capitalei, dar şi la Preşedinţie s-au înregistrat de-a lungul timpului candidaturi de independenţi. Unele au avut drept temei interior folosirea campaniei pentru a obţine notorietate sau un spor de notorietate. Altele au fost rezultatul unui imbold sincer de a evita dependenţa de un partid. Nici una dintre candidaturile de pînă acum de independenţi n-a avut notele de esenţă ale celei a lui Sorin Oprescu.

Pentru că Sorin Oprescu aduce trăsături de noutate absolută în istoria aventurilor numite candidatura unui independent:
1) Sorin Oprescu nu e un candidat independent oarecare, altfel spus, unul dintre acei inşi fără minte şi fără treburi care se înscriu într-o cursă electorală pentru că s-au săturat să mai joace table în Cişmigiu.
Sorin Oprescu e una dintre personalităţile de marcă ale scenei noastre politice. Singur, Sorin Oprescu face cît un partid;

2) Sorin Oprescu a aparţinut principalei formaţiuni politice din România: PSD. Şi nu ca un membru oarecare, ci în ipostaza de personalitate a acestei formaţiuni. Senator din 2000, vicepreşedinte al Comisiei de Sănătate a Senatului, candidat de două ori din partea PSD la Primăria Capitalei, manager de spitale, candidat la şefia PSD. Cum partidul său nu i-a acceptat candidatura, Sorin Oprescu demisionează din PSD şi se înscrie ca independent în cursa pentru Bucureşti.

Plecînd de la o declaraţie aiurea a lui Sorin Oprescu, s-a văzut în aventura Doctorului o reeditare a politicii urmate de Traian Băsescu sub titlul lupta împotriva "sistemului ticăloşit".

Sistemul împotriva căruia candidează Sorin Oprescu nu poate fi identificat cu "sistemul ticăloşit" în varianta Traian Băsescu.
Pentru că Traian Băsescu n-a candidat niciodată ca independent.

Sorin Oprescu s-a decis să candideze ca urmare a refuzului formaţiunii sale de a-l desemna drept candidat, deşi avea  toate atuurile pentru a cîştiga: şedea  cel mai bine în sondaje, avea experienţa a două confruntări electorale, vrea să concureze.

De ce n-a fost desemnat Sorin Oprescu de PSD?
Pentru că Doctorul n-a vrut sau n-a ştiut să respecte aşa-zisa disciplină de partid, temei de activitate nu numai pentru PSD, dar şi pentru toate formaţiunile postdecembriste.
Prin disciplină de partid înţelegîndu-se:
– Sistemul supunerii oarbe faţă de un grup care, la un moment dat, a pus mîna pe putere prin jocuri de culise;
– Un sistem în care personalităţile sînt învinse prin intrigi mizere, împletite prin cîrciumi şi boscheţi;
– Sistemul în care promovarea nu depinde de talent, hărnicie şi inteligenţă, ci de absenţa coloanei vertebrale.
– Sistemul în care supravieţuieşti numai dacă eşti din gaşcă.

Uriaşul, incredibilul efort pentru a-l scoate din cursă pe candidatul independent Sorin Oprescu nu-şi are rădăcinile atît în teama adversarilor săi că ar putea să cîştige, cît mai ales în spaima sistemului că exemplul lui Sorin Oprescu ar putea fi contagios.

Ce s-ar întîmpla dacă Sorin Oprescu ar cîştiga alegerile pe Bucureşti?
Ar însemna că în România politică a lui 2008 cineva s-ar putea afirma şi fără a se fi supus Sistemului.
Va admite Sistemul o asemenea punere la îndoială?
Sînt serioase motive să credem că nu.