Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Domnul Ionescu îi explică prietenului său, domnul Ghiţă, care-i prost, de vreme ce are o leafă ceva mai mare decât salariul mediu, adică mică, pricinile crizei economice, dându-i ca exemplu situaţia consumului, faţă cu strictul necesar, din familia sa: nevastă-sa şi-a mai luat un aspirator, deşi ăla vechi nu numai că scotea tot praful din covoare, dar scotea şi parchetul.
Nevastă-sa e genul de femeie care nu aruncă nimic din ce mai poate fi folosit. Totul în casa lor e în dublu exemplar, cu excepţia domnului Ionescu. După ce şi-a cumpărat încă un frigider, doamna Ionescu şi-a mai luat un amant, deşi cel vechi funcţiona, ca şi frigiderul, perfect.
În mintea domnului Ghiţă, care, cum spuneam, e prost din cauza salariului, rezolvarea n-ar fi decât una. Dar cum să renunţe doamna Ionescu la omul care achită consumul?
Din bună creştere, domnul Ionescu îi spune primului amant "şefu'", iar celui de-al doilea, care-i mai tânăr cu mult decât doamna, "băiatu-n casă". Amândoi sunt tot o consecinţă a societăţii de consum. Şefu' e patronul firmei de dresuri, la care e vânzătoare preferată doamna Ionescu. Relaţia cu şefu' n-ar trebui socotită la consum, fiindcă e una naturală, de la serviciu. E ca al 13-lea salariu. Sau ca excursia plătită de firmă în Turcia. Nici băiatu-n casă nu e ce crede lumea, deşi e drăguţ şi serviabil. Nici una din prietenele soţiei, îndulcite şi ele la consum, nu are fată-n casă. Din cauza copiilor de sex masculin, desigur, care cresc şi consumă întâi ce-i la îndemână.
Din motive igienice, soţii Ionescu dorm în camere separate şi în fiecare au câte un televizor. Vila fiind mare, cum se fac astăzi vilele pentru consum, are şapte dormitoare: trei pentru soţ şi soţie şi patru ca să fie. Deci, în casă sunt nouă televizoare, dacă vorbim numai de
acelea din dormitoare, din salon şi de la băiatu-n casă, la mansardă. Cu cele din odăile de sus ale copiilor, 11.
Televizoarele n-ar fi o problemă, pentru că sunt din ce în ce mai ieftine. Practic, nu costă. Problema e cu bijuteriile, care-s din ce în ce mai scumpe. Televizoarele se ieftinesc, pe măsură ce se fac tot mai mari, dar bijuteriile se scumpesc, pe măsură ce devin tot mai mici.
După criză, se ştie, preţurile cresc. Logic, doamna Ionescu face săptămânal shopping în magazinele care reduc preţurile, în aşteptarea scumpirilor. Abia acum îşi dovedeşte societatea de consum slăbiciunile. Bărbaţii stau cu fundul pe bani, dar femeile, care din fire-s mai strângătoare, cheltuiesc în disperare, de frica scumpirilor.
Şi măcar dacă ar cumpăra numai bijuterii, spune domnul Ionescu, însă tot după frigidere şi televizoare colindă mall-urile, cu prietenele ei. Ţi-a umplut casa cu televizoare, zice vecinul Ghiţă cu o voce suavă, ca tot omul cu leafă mică şi mult bun-simţ. Nu cu televizoarele noastre, spune domnul Ionescu. La noi le aduce pe ale prietenelor, ca să le poată ascunde pe ale noastre la ele. Te poţi tâmpi cu atâtea televizoare împrejur, cugetă discret domnul Ghiţă, cu înţelepciunea celui care s-a ataşat de televizorul lui alb-negru şi nu l-ar schimba decât silit cu unul color. Domnul Ionescu ridică din umeri. Din felul resemnat în care o face, pricepe oricine că şi tâmpirea e tot o consecinţă a consumului. Dar măcar p-alea vechi le aruncă?, întreabă din politeţe domnul Ghiţă. Păi, nu-ţi spusei că nu aruncă?! Îi e frică de sărăcie. N-aruncă nimic.
Citește pe Antena3.ro
