Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La 520 de ani de la moartea sa, amintirea lui Ștefan cel Mare rămâne vie în inimile noastre, iar spiritul său ne inspiră și astăzi. Comemorarea acestui mare voievod este o ocazie de a reflecta asupra moștenirii sale extraordinare și de a ne aduce aminte de sacrificiile pe care le-a făcut pentru a apăra libertatea și demnitatea poporului său, căci în fiecare colț al țării, de la cetățile semețe până la bisericile ctitorite de el, se simte încă ecoul unei epoci de glorie și măreție, reamintindu-ne datoria pe care o avem: de a păstra și cinsti această moștenire neprețuită.
Ștefan cel Mare, domnitor al Moldovei între 1457 și 1504, este unul dintre cei mai proeminenți și venerați lideri din istoria României. Cunoscut pentru curajul său în bătălii și pentru abilitățile sale diplomatice, Ștefan cel Mare a fost un strateg remarcabil și un protector al creștinismului în fața expansiunii otomane. Viața și domnia sa sunt marcate de numeroase reforme administrative, militare și culturale, precum și de un mare număr de ctitorii religioase.
Ștefan cel Mare s-a născut în 1433, fiind fiul lui Bogdan al II-lea Vodă și al Mariei Oltea, într-o perioadă marcată de instabilitate politică, de conflicte frecvente între diversele facțiuni nobiliare din Moldova și influențele externe ale Ungariei, Poloniei și Imperiului Otoman. Tatăl său, Bogdan al II-lea, a fost ucis în 1451 de Petru Aron, un rival la tron, ceea ce l-a forțat pe tânărul Ștefan să caute refugiu și sprijin extern.
Secolul al XV-lea a fost o perioadă de mari frământări politice și sociale în Europa. Imperiul Otoman se extindea rapid, amenințând integritatea teritorială și suveranitatea principatelor românești, iar Moldova, situată la granița dintre Europa și Asia, era supusă constant presiunilor externe din partea Ungariei, Poloniei și Imperiului Otoman. În acest context turbulent, Ștefan cel Mare a reușit să se impună ca un lider puternic și abil.
În 1457, cu sprijinul lui Vlad Țepeș, domnitorul Țării Românești, Ștefan a reușit să-l înfrângă pe Petru Aron în bătălia de la Doljești și să se înscăuneze ca domnitor al Moldovei, moment care a marcat începutul unei domnii de aproape 50 de ani, în timpul căreia, Ștefan a consolidat puterea centrală și a apărat cu succes țara împotriva invaziilor externe.
Una dintre prioritățile lui Ștefan cel Mare a fost crearea unei armate puternice și bine organizate. Într-o perioadă în care Moldova era constant amenințată de forțe externe, o armată puternică și bine organizată era esențială, astfel că prin crearea unei armate naționale, formată din aproximativ 40-60.000 de oșteni, în principal din țărani, dar și din nobili, ”oastea de țară” a jucat un rol crucial în apărarea Moldovei și în expansiunea influenței sale.
Ștefan a întărit apărarea Moldovei prin construirea și consolidarea unui sistem de cetăți. Printre cele mai importante fortificații se numără Cetatea Sucevei, Cetatea Neamțului, Cetatea Hotinului, Cetatea Soroca și Cetatea Tighina, care au jucat un rol crucial în apărarea teritoriului împotriva invaziilor otomane, ungurești și poloneze.
Pentru a consolida puterea centrală, Ștefan a redus numărul membrilor Sfatului Domnesc, de la 25-30 la 15-16, a sporit autoritatea domnitorului asupra boierilor, a numit dregători de încredere în funcții cheie, a creat o rețea administrativă eficientă prin acordarea unor atribuții pârcălabilor (guvernatori de cetăți), și a institiut o serie de reforme fiscale menite să sporească veniturile statului și să susțină eforturile militare.
Printre inițiativele de consolidare a puterii politice se numără și decizia de a cumpăra sate întregi pentru a reconstitui domeniul domnesc, singurele beneficiare de concesii de pământ fiind biserica și mica boierime, ambele susținându-l de-a lungul guvernării pe domnitor.
Ștefan cel Mare a promovat o politică economică menită să asigure prosperitatea Moldovei, prin acordarea unor privilegii negustorilor străini, creând un climat propice pentru dezvoltarea comerțului și prin exploatarea principalei rute comerciale, Marea Neagră-Liov, prin care Moldova importa și exporta diverse bunuri, de la mirodenii și blănuri, la metale și arme. În plus, Ștefan a încurajat dezvoltarea infrastructurii comerciale, construind drumuri și poduri care au facilitat transportul și comerțul, măsuri care au contribuit la creșterea economică și la integrarea Moldovei în rețelele comerciale europene.
În ceea ce privește agricultura, Ștefan cel Mare a inițiat reforme menite să sporească productivitatea și să asigure stabilitatea alimentară a țării, a încurajat cultivarea unor noi culturi și a investit în infrastructura agricolă, construind sisteme de irigații și depozite de cereale.
Ștefan cel Mare este renumit pentru numeroasele sale bătălii împotriva otomanilor. Cea mai celebră dintre acestea este Bătălia de la Podul Înalt (Vaslui) din 10 ianuarie 1475, când armata moldoveană a învins o forță otomană mult superioară numeric, victorie care i-a adus lui Ștefan recunoașterea și respectul marilor puteri europene. În această bătălie, strategia lui Ștefan s-a bazat pe utilizarea terenului accidentat și a vremii nefavorabile în avantajul său. Oștile otomane, conduse de Suleiman Pașa, au fost surprinse într-o vale îngustă și alunecoasă, unde mobilitatea era redusă. Armata moldoveană a atacat pe neașteptate, provocând haos și pierderi grele inamicului, ceea ce a dus la o victorie răsunătoare, care a întărit moralul moldovenilor și a consolidat poziția lui Ștefan ca lider de necontestat.
Ștefan a navigat cu abilitate în relațiile complexe cu regii Ungariei și Poloniei. Deși a avut conflicte cu Matei Corvin al Ungariei, a reușit să mențină o alianță de conveniență cu acesta în fața amenințării otomane. Relațiile cu Polonia au fost de asemenea complexe, oscilând între alianță și conflict, dar Ștefan a reușit să obțină sprijin atunci când a fost necesar.
Ștefan cel Mare a fost un mare susținător al Bisericii Ortodoxe. Mitropolitul Teoctist și mitropolitul Gheorghe au fost membri importanți ai Sfatului Țării și au jucat un rol central în consolidarea autorității domnești. Ștefan a acordat numeroase privilegii bisericii, recunoscând rolul său esențial în menținerea coeziunii sociale și morale.
Ștefan cel Mare este renumit pentru numeroasele sale ctitorii religioase. Se spune că a construit 44 de biserici și mănăstiri, deși sursele confirmă în mod cert 32 de zidiri. Printre cele mai importante se numără: Mănăstirea Putna, ctitorită în 1466, care ulterior a devenit necropola domnească și un important centru spiritual și cultural, Mănăstirea Voroneț, cunoscută pentru frescele sale de o rară frumusețe, inclusiv celebra ”Judecata de Apoi”, Mănăstirea Probota, construită în 1530, recunoscută pentru frescele sale interioare și Biserica Sfântul Nicolae din Rădăuți, una dintre cele mai vechi biserici din Moldova, reconstruită de Ștefan cel Mare, ctitorii care nu doar că au consolidat rolul bisericii, dar au și contribuit la dezvoltarea artei și culturii în Moldova.
Domnia lui Ștefan cel Mare a avut un impact profund asupra Moldovei și asupra întregii regiuni est-europene. Reformele sale administrative și militare au consolidat statul moldovean și au creat un model de guvernare eficient și centralizat, în timp ce bătăliile sale împotriva otomanilor și succesul său în menținerea independenței Moldovei au avut un ecou puternic în Europa și au inspirat generațiile viitoare.
Ctitoriile lui Ștefan cel Mare constituie o moștenire culturală și spirituală de neprețuit. Mănăstirile și bisericile construite de el rămân până astăzi repere importante ale patrimoniului cultural românesc și sunt incluse în lista Patrimoniului Mondial UNESCO datorită frescelor și arhitecturii lor, care reflectă o sinteză între tradiția bizantină și influențele locale, creând un stil unic, specific Moldovei medievale.
Prin căsătoriile sale, Ștefan cel Mare a dorit să-și întărească relațiile externe. Primul său mariaj, cu Evdochia, sora cneazului Simion Olelkovici, a avut scopul de a apropia Moldova de Kiev și de a obține sprijin împotriva expansiunii Poloniei sub conducerea lui Cazimir Iagello. După moartea Evdochiei, Ștefan cel Mare s-a recăsătorit în 1472 cu Maria de Mangop, descendentă a familiei imperiale bizantine a Comnenilor, marcând începutul celei mai glorioase perioade a domniei sale. Nici această căsătorie nu a durat mult pentru că Maria de Mangop a decedat, iar Ștefan cel Mare s-a căsătorit pentru a treia oară cu Maria Voichița, fiica domnitorului Radu cel Frumos, urmărind prin această alianță să se apropie de Țara Românească.
Ultimii ani ai domniei lui Ștefan cel Mare au fost marcați de pace, ceea ce i-a permis marelui conducător să se concentreze pe consolidarea și înflorirea Moldovei. Deși a fost o perioadă relativ liniștită, sănătatea sa s-a deteriorat constant din cauza unei răni netratate corespunzător și a podagrei (guta), o afecțiune comună în rândul nobilimii medievale. Pe 2 iulie 1504, Ștefan cel Mare a trecut la cele veșnice, încheind o domnie de 47 de ani – cea mai lungă din perioada Evului Mediu în țările române, fiind înmormântat la Mănăstirea Putna, unul dintre cele mai dragi lăcașuri de cult pe care le-a ctitorit, lăsând în urmă o Moldovă puternică și respectată.
Moartea lui Ștefan cel Mare la Suceava a marcat sfârșitul unei ere glorioase pentru Moldova, dar moștenirea sa a dăinuit peste secole. Domnia sa a fost caracterizată prin numeroase victorii militare, construcții de biserici și mănăstiri, și o politică abilă de alianțe.
Ștefan cel Mare rămâne un simbol al curajului, dreptății și devoțiunii religioase. Viața și domnia sa sunt un exemplu de leadership eficient și de angajament față de binele comun. Prin reformele sale militare și administrative, el a consolidat statul moldovean și a asigurat supraviețuirea și prosperitatea acestuia în fața amenințărilor externe, iar prin ctitoriile sale, Ștefan a lăsat o moștenire culturală și spirituală care continuă să inspire și să fie admirată de oameni din întreaga lume.
Ștefan cel Mare a fost mai mult decât un domnitor; a fost inima și sufletul Moldovei, un simbol al curajului și al determinării, iar moștenirea sa, adânc întipărită în pământul Moldovei și în innimile urmașilor săi, continuă să lumineze calea pentru generațiile viitoare.
Într-o lume marcată de instabilitate și amenințări constante, Ștefan a ridicat Moldova la rangul de bastion al creștinismului și al independenței, iar ctitoriile sale, mărturii vii ale credinței și măreției sale, încă dăinuie peste veacuri, reflectând un trecut glorios și inspirând un viitor plin de speranță. Acum, ca și atunci, instabilitatea aduce îngrijorare și doar prin verticalitatea și neclintirea unui conducător patriot precum Ștefan cel Mare putem să facem provocărilor care vin. La 520 de ani de la moartea sa, Ștefan cel Mare rămâne etern, unul dintre cei mai importanți lideri ai spațiului românesc, un model de demnitate și patriotism pentru toți românii. Comemorarea sa anuală este un prilej pentru a sublinia contribuțiile sale la formarea identității naționale și la consolidarea statalității Moldovei, figura sa continuând să inspire respect și admirație.
