“Strada Speranţei la parter”

“Drumurile noastre toate se vor întâlni vreodată...” Splendidă melodie!. A trecut peste acest şlagăr vreme lungă şi, iată, după treizeci şi ceva de ani melodia lui Dan Spătaru este cerută la toate sărbătoririle, la nunţi, la botezuri, la pomeniri, dar şi în restaurante, cluburi, specacole. “Drumurile noastre toate, se vor întâlni vreodată” a devenit şi replică rostită de înalţii demnitari ai ţării, care, în urma unor negocieri politice cu alte partide, la final, deschizând calea speranţei unei înţelegeri se spune refrenul îndrăgitului şlagăr. Frumuseţea liniei melodice şi farmecul versurilor, seninul lor, toate acestea au cucerit şi inima celebrului duet al muzicii mondiale, formaţia olandeză BZN. Artiştii olandezi, atât de iubiţii cântăreţi din cuplul BZN au revenit în România şi au turnat un videoclip încântător, în care o strofă este cântată de Dan Spătaru, iar următoarea strofă de solista şi solistul din BZN. Aşa cum cuplul de solişti din BZN lansau numai hit-uri, murmurate de mulţimi de spectatori, aşa şi Dan Spătaru avea harul ca toate cântecele lui, dar absolut toate să devină şlagăre. Chiar când Spătaru lansa pentru prima dată o melodie în faţa spectatorilor, atât de lipicioasă la sufletul lor era melodia încât  mii de oameni o fredonau pe loc părăsind sala de concert. Am trecut pe lângă o ceată de copii care se jucau în faţa blocului şi în zvăpăiala lor ce credeţi că murmurau? “Trecea fanfara militară în frunte cu-n tambur major...” Ce să mai vorbim, există undeva în sufletul românilor buchetul de melodii zburând peste timp prin glasul lui Spătaru cum ar fi “Să ştii măicuţa mea”, “Ţărăncuţă, ţărăncuţă”, “În banca 4 de la geam”, “De vrei să ştii ce înseamnă român”. Dar mai sunt cântece româneşti care au cucerit faimă internaţională, fiind intonate şi la olimpiade: “Zărzărică, zărzărea”, “Sanie cu zurgălăi”. Şi să subliniem faptul că imnul Albaniei este de fapt cântecul românesc “P-al nostru steag e scris unire”. Talentul  şi muza românească i-au înălţat pe făcătorii de şlagăre români să cucerească cele străinătăţuri.  O rafinată şi complicată peliculă a cinematografiei franceze,  ilustrând labirinturile minţi omeneşti a rulat tot timpul pe o tulburătoare cântare la nai de către genialul Gheorghe Zamfir. Încurcată în meandrele  inexplicabile ale gândului, actriţa de succes Marlene Jobert rătăcea în căutare de sine pe cărările unei păduri  dezbrăcată de frunzele ruginite şi în acest timp “plângea” ca un om naiul lui Gheorghe Zamfir. Dealtfel, originalitatea artei naiului lui Gheorghe Zamfir a însemnat cântul lui în catedralele Occidentului, în marile săli de concerte ale lumii, în Vivaldi, în muzică pop, dar şi lăcrimând în “De ce m-aţi luat de lângă boi/ De ce m-aţi luat de-acasă”. “Pe cerul universului s-au întâlnit două fenomene cosmice, doina şi naiul”, profeţea maestrul Gheorghe Zamfir.  Recent, la o masă  mângâiată de soarele romanţios de toamnă s-au aşezat la o terasă Corina Chiriac, Angela Similea şi Dida Drăgan. Trei artiste de neclintit din sufletul românilor, care au depănat amintiri alături de nişte românce purtate de valurile destinului pe alte tărâmuri. Corina Chiriac, Angela Similea, Dida Drăgan, de fapt trei averi româneşti din lada de zestre a poporului nostru. Generaţii şi generaţii au străbătut soarta auzind “Strada speranţei la parter”, “Să mori din dragoste rănită”, “Basarabie reîntoarsă din Siberii de gheaţă”.