Mare amator de şuete cu poveşti lungi, doritor de roluri de compoziţie în teatru, dar şi de personaje eroice în filme, Piersic nu s-a fofilat în scenele pe muchie de cuţit, a jucat chiar el în filmările periculoase. Fie că era Mărgelatu, fie haiducul Şaptecai sau Pintea, Florin mâna armăsarul în galop nebun printre săbii şi gloanţe, sărea peste căruţe şi nu le pasa cascadele elevilor lui Szobi Cseh. “Nu mi-era frică, o singură dată m-a cuprins teama când a trebuit să mă lupt corp la corp cu ursul în Harap Alb. Nu e tocmai confortabil să te îmbrăţişeze un urs. Noroc că ursul era de la Circ şi dresorul se afla în spatele camerelor de filmare”. Cu spiritul lui de cavaler fără teamă şi reproş, Sergiu Nicolaescu s-a încumetat să joace fără cascador în scele cu primejdii. Când comisarul e muşcat de gloanţe şi se prăbuşeşte în râpă, rostogolirea spectaculoasă este executată chiar de Nicolaescu. Cum e viaţa, cu hachiţele ei, Sergiu şi-a rupt mâna alunecând pe scările unui hotel de provincie. Regizorul era vestit pentru viteza cu care realiza o peliculă, filma toată ziua şi o parte din noapte, mulţumindu-se să doarmă doar 4-5 ore. Când i s-a pus braţul în ghips, Sergiu era înnebunit cum va izbuti să filmeze atacul cavaleriei otomane în Mihai Viteazul. După ce renunţase în favoarea lui Amza la rolul principal al lui Mihai, Nicolaescu s-a repartizat în partitura vizirului. “Nu îmi permiteam să amân filmările, aşa că mi-am legat cu sârmă sabia de ghipsul de pe braţ. Cum cu mâna validă ţineam căpăstrul calului, mă gândeam ce mă fac dacă armăsarul se sperie de bubuiturile tunurilor şi mă aruncă din şa, în căzătură, cu ce mână amortizez căderea? Calul a fost cuminte şi scena a ieşit din prima filmare. Totuşi, am trecut printr-un pericol grav. Trebuia să trec la volanul unei maşini printre două trenuri, vizate de explozii. Detonarea dinamitei nu a respectat minutele şi era să fiu strivit de cele două trenuri gonind în sens invers”, povestea el. O continuare imprevizibilă l-a pus în dificultate şi pe Dichiseanu. Trebuia să se lupte cu un bandit într-o peşteră. Câinele poliţist a încurcat actorii şi l-a muşcat de spate pe omul legii, pe Dichiseanu.