x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Suflete corigente de încrezuţi care se cred cu sânge superior

Suflete corigente de încrezuţi care se cred cu sânge superior

de Florin Condurateanu    |    12 Mai 2011   •   20:41

Toată lumea se pricepe cum se zice până la măduva osului în concursurile de pe scenă transmise la televizor, toată lumea este mare expertă în vezica biliară şi în selecţia fotbaliştilor la echipa naţională ca şi în cântecele de la Eurovision. În voturile publicului la concursurile televizate se adună tot spectacolul lumii. Cert este că şi la recentul concurs „Românii au talent” telespectatorii au votat cu inima. Adrian Ţuţu, compozitorul şi cântăreţul de hip-hop, s-a urcat pe prima treaptă a podiumului adunând cele mai multe voturi prin investiţia de simţire în textul alcătuit de el şi în căldura cu care l-a cântat pe dans îndrăcit. Mesajul lui de iubire de ţară şi de părinţi a mers până în străfundurile inimii românilor.

El, copilul fără părinţi, îi ruga pe toţi în cântecul compus de el să-şi iubească părinţii. Premiantul numărul 1, cântăreţul şi compozitorul tânăr Adrian Ţuţu, mul­ţumea în versuri României că l-a crescut. Pe cântul şi dansul lui tinerii din spatele solistului câştigător fluturau drapelele româneşti. Şi asta a pus în mişcare sufletul românilor. Aşa că în faţa fiorului sentimental al votanţilor senzaţionala voce a adolescentului băcăuan Narcis Ianău a trebuit să se resemneze cu locul 2. Fenomenalul glas întâlnit doar la 5-6 artişti în întreaga lume îi va deschide uşa unei cariere mari lui Narcis Ianău.

Cel care locuieşte la 5 km de Bacău face naveta zilnic la şcoală şi la cursurile de canto cu microbuzul, iar atunci când îşi cumpără o prăjitură nu mai are bani de maxi-taxi şi merge 5 km pe jos până acasă. În altă ordine de idei, mizerabilă a fost atitudinea unor scriilejitori de sms-uri din Anglia care n-au suportat ca românul trăitor în Marea Britanie, Razy Gogonea, să fie unul dintre pretendenţii justificaţi la marele premiu din concursul echivalent „Englezii au talent”. Românul nostru a dansat uluitor imitându-l pe Matrix, alergând în genunchi şi ridicându-se de la pământ ca în levitaţie, sfidând gravitaţia.

Nişte telespectatori cu inimă şi minte de comuna primitivă din Anglia l-au şfichiuit pe românul Gogonea ajuns în faza finală a concursului: „Român leneş, du-te acasă, şomerule!”. Păi de ce îl jigneşti pe românul fără slujbă în vreme de criză şi nu îi umileşti şi pe cei peste 10% şomeri cu sânge de englez? Parcă asta se numeşte xenofobie şi suflet meschin. Şi nu ne mai daţi lecţii de doctori în civilizaţie, că aveţi iz de corigenţi.

×
Subiecte în articol: pagina de suflete