Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Analişti independenţi şi dintre cei care lucrează în instituţii guvernamentale şi private au fost luaţi prin surprindere de cifra privind evoluţia PIB-ului în trimestrul ultim al anului trecut în România; a fost astfel consemnată, de către Institutul de Statistică, o scădere faţă de nivelul trimestrului precedent, ceea ce a infirmat aşteptările multora.
Este drept că unele date sugerează o intrare pe panta pozitivă în primul trimestru din acest an, dar faptul rămâne şi atestă dificultăţile revenirii economice. Nu voi face referire, mai departe, la probleme interne ale economiei româneşti, ci la contextul extern. Fiindcă surpriza neplăcută de acasă poate fi coroborată cu date nesatisfăcătoare privind evoluţia economiilor din zona euro.
Cea mai neplăcută ştire a fost că economia germană (care este cea mai puternică din Uniune) a revenit pe o pantă descendentă în trimestrul 4, resuscitând discuţia cu privire la perspectiva de relansare economică în Europa. Combaterea crizei financiare a adus cu sine o relaxare extraordinară a politicilor monetare şi creşteri masive de cheltuieli bugetare în unele economii - provocate şi de nevoia de a salva sisteme bancare.
Miza acestei intervenţii de mare amploare a fost dublă: pe de o parte, să se evite prăbuşirea sistemelor financiare, ceea ce ar fi cauzat dezastru economic şi social; pe de altă parte, să se încerce sprijinirea cererii agregate interne (ca mijloc de susţinere a producţiei) în condiţiile în care economia privată suferea acut din cauza efectelor crizei financiare.
Având riscuri inerente, această intervenţie a fost întreprinsă (desigur, cu dozaje diferite în ţările unde s-au practicat stimulente bugetare) mizându-se pe resuscitarea treptată a economiei private, care să permită ieşirea din scenă a măsurilor excepţionale. Între riscuri se cuvine să evocăm creşterea excesivă a deficitelor bugetare, a datoriilor publice în unele ţări. Nu întâmplător vorbim acum de ameninţarea unei crize fiscale în anii ce vin, dacă resuscitarea economică nu va avea loc la timp.
Cât poate să crească datoria publică fără costuri inacceptabile, care să fie compoziţia cheltuielilor suplimentare, cât să menţină băncile centrale dobânzi foarte scăzute în zona euro (sau în Marea Britanie şi SUA) sunt întrebări larg disputate între politicieni şi economişti. Îi menţionez pe cei din urmă, întrucât ştiinţa economică nu este suficient de "tare" (precum ştiinţele naturii) astfel încât răspunsurile să ofere rezolvări fără ambiguitate. Un exemplu foarte recent îl avem în legătură cu execuţia bugetară stimulativă a economiei în Marea Britanie.
Unii economişti, între care Kenneth Rogoff (fost economist-şef la FMI) şi patru foşti membrii ai consiliului de politică monetară al Băncii Angliei, solicită un cadru de consolidare bugetară pe termen mediu, cu o reducere în ritm mai rapid a deficitului bugetar. Alţi economişti, între care David Blanchflower (fost şi el membru al consiliului de politică monetară al Băncii Angliei) şi Joseph Stiglitz, susţin că o retragere prea timpurie a stimulilor bugetari ar împiedica relansarea economică. De adăugat este că anul acesta este probabil ca deficitul bugetar al Marii Britanii să depăşească 12% din PIB.
Nu este loc aici să intru în mai multe detalii privind această controversă. Ea arată însă că nu avem răspunsuri clare la întrebări, dileme majore de politică publică. Oricum, dacă relansarea economică va fi întârziată în economiile mari din U, sau va fi extrem de fragilă, efectele le vom resimţi şi noi, în România.
Citește pe Antena3.ro
