Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dacă aţi luat vreodată masa împreună cu un preot, aţi observat că el cere un minut de linişte, timp în care spune rugăciunea "Tatăl Nostru", apoi face o cruce deasupra mâncărurilor de pe masă, în semn de binecuvântare. La sfârşitul mesei, "ritualul" acesta se repetă, ca un semn de mulţumire. Sigur că noi nu suntem preoţi, nu avem harul unui preot, dar mâncăm, o facem zi de zi, unii dintre noi chiar de trei ori pe zi, alţii mai puţin. Mâncarea face parte din existenţa zilnică şi tocmai de aceea cu toţii suntem preocupaţi de aromele ei, de imaginea ei, cum putem fi preocupaţi şi de conţinutul ei... emoţional, respectiv de conţinutul ei informaţional. Căci mâncarea este purtătoare a informaţiei, inclusiv a celei emoţionale.
Aşa cum am mai scris într-un alt articol, "Mâncare tristă, mâncare fericită", marii maeştri bucătari se îngrijesc cum se cuvine de stările interioare proprii atunci când gătesc (de aceea şi ajung mari bucătari). Plăcerea de a găti, bucuria, dorinţa de a le dărui ceva bun oamenilor pot deveni stări ale mâncărurilor, trăiri ce sunt preluate apoi de oamenii care le consumă. Dragostea se transmite şi prin mâncare, aşa cum se transmite respingerea, nefericirea sau lacrimile izvorâte din suferinţă. O mâncare grea nu este atât una îmbibată cu grăsimi, cu zahăr sau cu alte ingrediente, considerate periculoase pentru sănătate, cât poate fi îmbibată cu gândurile negre ale celui ce-o găteşte. Poverile sufleteşti şi mentale ale bucătarilor pot fi preluate în primul rând prin mâncare sau în timpul mesei.
Tocmai de aceea rugăciunea înainte de masă poate interveni, purifica şi restabili scopul pozitiv al bucatelor, acela de a ne dărui energie, vitalitate şi echilibru, deopotrivă fizic şi emoţional. Obişnuinţa rugăciunii ne aduce aminte de Dumnezeu şi-l apropie de "masa noastră", dar şi de suflet, cum confirmă rugăciunea "Tatăl Nostru"; "Pâinea noastră cea de toate zilele/ Dă-ne-o nouă astăzi". Pâinea este aici un simbol pentru tot ce ne hrăneşte, începând de la mâncarea ce şade pe mesele noastre. Căci, cum mulţi dintre noi ştim sau acceptăm deja, prezenţa lui Dumnezeu este condiţia esenţială a existenţei tuturor lucrurilor, deci şi a bucatelor ce ne sunt aşternute pe mese. Propria alegere de a ne ruga un minut şi a binecuvânta prin puterile noastre mărunte, omeneşti (smerenia proprie este esenţială) bucatele poate adăuga existenţei de zi cu zi o picătură de lumină, capabilă să împrăştie chiar şi norii celor mai grele stări sufleteşti ce s-ar putea ascunde în mâncare. A ne binecuvânta bucatele de câte ori mâncăm, a aduce mulţumiri pentru că ele sunt pe masa noastră, a ne aduce aminte de Dumnezeu în acest obişnuit moment al existenţei – masa de zi cu zi – nu poate face rău nimănui.
Multe dintre bolile oamenilor sunt boli ale îmbuibării. Sunt boli ale traiului "bun", ale exceselor alimentare şi ale incapacităţii oamenilor de a se abţine de la mâncare. Un minut de rugăciune înainte de masă, un minut cu Dumnezeu la masă poate înlesni accesul conştiinţei umane la abţinere şi ponderare alimentară. Un minut de rugăciune, în care invocăm voinţa divină prin expresia "Facă-se voia ta", inhibă elanul mental; convingerile subconştiente şi credinţele prin care am stabilit existenţa toxicităţii în lumea mâncărurilor pot fi purificate, aşa încât sfârşim în cele din urmă prin a mânca atât cât avem nevoie pentru vitalitate, ce avem nevoie pentru viaţă şi când este necesar. În pofte se ascund gândurile noastre din trecut şi emoţiile născute din ele. În pofte-i un gen de plăcere toxică, una care continuă să ne hrănească suferinţa fizică şi emoţională, aşa încât sfârşim prin a suferi mai mult de pe urma plăcerii şi a poftelor alimentare. De fapt, destinul mâncării este acela de însoţitor şi generator de energie pentru viaţă. Rugăciunea la masă ne poate readuce la starea de comuniune cu bucatele, dar – mai ales – la comuniunea cu trupul şi cu sufletul nostru, care vor cere ceea ce au nevoie pentru viaţă şi noi vom auzi. Neputinţa de a scăpa de sub jugul plăcerii gustative este o consecinţă a toxicităţii, care se cere hrănită mai mult şi mai mult, dar în detrimentul sănătăţii. Rugăciunea ne poate ajuta să auzim din nou nevoile reale ale corpului nostru şi ne poate reda puterea de a mânca ceea ce ne face fericiţi şi ne energizează. Iar Dumnezeu ne inspiră în această privinţă atunci când îl chemăm măcar pentru un minut la masa noastră!
