Un ultim omagiu lui Petre Oprea

Mai mult decat un model, istoricul Petre Oprea ramane o solutie dem­na a vietii de scriitor in Belle Arte.

Profesia de autor-cercetator e si foarte obositoare, si cu orizontul adesea blocat de imprejurari si de oameni. Petre Oprea si-a ordonat toate muncile zilei si pe acelea ale unor secvente de timp mai mari, astfel ca un nou gen de osteneala sa fie rasplata pentru cel de dinain­te si, totodata, un prilej de relaxare mo­rala. Cine e contrariat de mul­ti­mea si de cuprinderea pre­o­cu­pa­ri­lor sale de istoric al artei si de do­cu­mentarist cu chemarea exhausti­vu­lui, trebuie sa-i inteleaga existen­ta ca pe un nesfarsit de activitati, in care fiecare e totodata si cauza si efect. Nu serie, ci intrepatrundere.

In istoria culturii, artele au nas­cut in toate vremurile si exegeti ai in­taietatilor. In functie de talentul acestora, de elocventa argumen­te­lor lor, au fost incoronate in vea­curi cand muzica, cand matemati­ca sau arhitectura, cand pictura sau literatura. Dat fiind ca scrii­to­rii, nu importa de pe ce mosie a spi­ritului, au lucrat cu ideea si cuvantul deopotriva, vanitatile multora au intrecut masura. Cele mai inalte si mai acute vanitati se manifesta in epoca noastra la comentatorii operei de arta. Petre Oprea n-a fost iertat de sindromul profesiei, mai ales ca avea si motive in biografie si bibliografie sa-l cultive, dar si l-a temperat si a prefe­rat sa raspunda prin cartile sale, acolo unde provocarile nu treceau mai departe de vanitati.

Cartile lui Petre Oprea nu se definesc in relatie cu acelea ale co­le­gilor, ci intre ele si prin ele insele, in raftul compact de biblioteca pe care l-au umplut. In odaia-birou, unde avea biblioteca de specialitate in treburile creatiei plastice, cartile lui Petre Oprea alcatuiau un corpus, cu inceput, miez si sfarsit. Car­ti­le sale de arta sunt de toate fe­lu­ri­le, dar majoritatea e alcatuita din scrieri ce inspira atata respect si auto­ritate, incat nici nu mai trebuie sa le deschizi. E suficient sa le ai in preajma. O a doua catego­rie e acea a cartilor care ii mar­chea­za formatia si ii definesc im­pli­ni­rea. A treia categorie cuprinde car­tile cu care noi, ceilalti din breas­la, lucram in permanenta. Nu dic­tionare, nu studii de rara fo­lo­sin­ta, ci lucrari fara de care in­ves­ti­tia de timp si de cautare in gol a ur­masilor in meserie ar fi foarte mare.

Petre Oprea a si terminat cartile la care toti istoricii, criticii si co­men­tatorii artelor plastice s-au gan­dit c-ar fi fost cazul sa le scrie ei. S-au gandit, dar i-au retinut vanitatile. Singura lui vanitate a fost munca. Petre Oprea a anticipat unul din imperativele vremii, pe care n-o va mai trai: prioritatea informatiei vitale asupra comentariului si a divagatiei lor cu repere faptice aproximative.