Viii cu viii, morţii tot cu viii

Sub titlul "Mortul care trebuie"( furat, cu scuzele necesare ,  romanului lui Jorge Semprun) publicam în urmă cu vreo patru ani un articol care  , atunci,  nu făcea decât să confirme o realitate. Una repetabilă  în politica românească, unde electoratul adesea dovedeşte o inerţie lipsită de riscuri, chiar şi pentru un lider mort. La acea dată, "mortul" trebuincios  mişca, avea  căutătură pe măsura minţii, şi, deşi mesajul său era  unul vid, arăta limpede că  obiectul polititc Stolojan mai putea fi întrebuinţat  încă o dată, înainte de a poposi în pubela inodoră a istoriei. Aceasta, se ştie,  a consemnat uneori utilizarea eficientă a unor morţi de-a binelea, căci, dacă e să dăm crezare legendei, Rodrigo Diaz de Bivar, montat ţeapăn în şaua calului, a fost urmat de oştire, semănând panică în cetele sarazine, deşi era lipsit de suflare. E drept că, faţă de mortul politic înainte pomenit, eroul hispanic făcuse mari fapte de arme în timpul vieţii, masele urmându-l graţie unei încrederi verificate şi pe deplin meritate.

Theodor Stolojan îmi amintea însă de o întâmplare din primii mei ani de şcoală. La acea vreme, unui coleg foarte slab la carte, îi murise mama. Compensator, săptămâni în şir, dascălii s-au simţit datori să-i dea note mari, deşi respectivul era tămâie. Toate până într-o zi, când unul dintre elevii străluciţi a izbucnit: "Dar, mai scutiţi-l pe X de notele astea false! Singurul lui merit este că i-a murit mama."

În urmă cu cinci ani lui Stolojan i-au murit bateriile. Şi, chiar dacă nu i-ar fi murit, imperativa rocadă cu Băsescu ar fi impus o problemă de sănătate, de ochii electoratului. Din nefericire însă pentru bolnavul Stolojan, sănătatea sa chiar a fost serios zdruncinată atunci . Şi, dacă la acea dată nu ar fi fost la mijloc şi o farsă electorală de amploare, jucată cu inconştientă bună credinţă de politicianul Stolojan, acum nu aş scrie îngrijorat aceste rânduri despre omul Stolojan.

Dacă acum cinci  ani nu l-ar fi lăsat nervii şi Băsescu nu ar fi fost alternativa obligatorie, am vorbi acum despre fostul preşedinte Stolojan, retras din reale motive de boală, după un neiertător sindrom "burn-out" intervenit în timpul mandatului  şi  alegerile provocate de aceasta ipotetică retragere medicală ar fi avut altă faţă decât cea a bâlciului. Ar fi fost mai bine pentru el şi pentru ţară, scena politică fiind la această oră  mai limpede şi cu doi actori jalnici  în minus. Al doilea fiind, fireşte, Traian Băsescu. N-a fost să fie aşa şi, din acel accident, Stolojan a ieşit cu meritul de a-l fi lăsat bateriile şi cu o cotă de simpatie electorală trenantă, asemănătoare celei avute de dascăli pentru colegul meu încet la minte. Coincidenţele nu se opresc aici, fiindcă nici elevul Stolojan nu s-a omorât cu învăţătura. Ba chiar dimpotrivă. "Eu în şcoala medie mă ţineam numai de sport", declara el într-un interviu, adăugând că, pe întreaga durată a liceului nu şi-a făcut nici măcar o singură dată lecţiile, având note pe măsură. "Eram bun la matematică şi economie", sublinia el cu acelaşi prilej, trădând cu inocenţă un simplism acultural periculos. Promisiunea unei dizarmonii interioare se putea citi tot de pe atunci: copil fiind, pândea convoaiele funerare, spre a culege - hulpav, bănuiesc - bănuţii aruncaţi peste mort la răscruci. Peste un mort care, lui cel puţin, tare îi trebuia, spre a strânge bani de film. Un psiholog ar deduce lesne tipul de personalitate adultă aflat în matricea acelui copil sărac, frustrat, neluat în seamă, lipsit de mândrie şi de educaţie principială, minimalist, doar "bun la matematică şi economie".

Bomboana pe tortul personalităţii "liberalului" Stolojan se  pusese  însă în  decembrie '89. În zilele când toţi trăiau cu urechea lipită de radiouri, când la Timişoara se murea copios, Stolojan mergea senin la serviciu. O mai făceau şi alţii, dar el, Stolojan, habar nu avea de ce se întâmplă în ţară. Estul Europei o luase pe alt drum, în vreme ce roboţelul Stolo, cu giroscopul turat la maximum, îşi vedea de treabă, ţinând direcţia "societăţii socialiste multilateral dezvoltate." Serios, conştiincios, având parcă  ochelari de cal şi  urechile înfundate.

Periculoasa simplitate a celui care nu ştie ce nu ştie, transpare crunt şi din limbajul său, din puţinătatea cuvintelor şi ideilor, dintr-o tenace vâscozitate a exprimării, din hiperabundenţa şi rigiditatea gesticulaţiei, din mimica presărată cu grimase crispate, zâmbetul vid cu pretenţii de ironie condescendentă, din privirea dusă. Toate acestea  nu par să conteze nici astăzi, când   "mortul" Stolojan continuă să populeze micul ecran şi mitingurile electorale ale aceluiaşi marinar lacrimogen.

Mă înşelasem aşadar acum patru  ani scriind că obiectul politic Stolojan fusese   folosit ultima oară. În lipsa altor nade electorale, democrat-liberalii au continuat şi în 2009  să utilizeze replica electorală a acelui bunic anecdotic, decedat şi proptit în fereastră, pentru ca poştaşul să-i mai aducă încă o dată pensia: voturile la prezidenţiale, pentru acelaşi Traian Băsescu.