x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Vrem-nu vrem, vom plăti ca nemţii

0
Autor: Adrian Vasilescu 03 Apr 2011 - 18:07

Ameninţările producătorilor de electricitate şi de gaze naturale, de combustibili în general,  că ne vor lua mai mulţi bani, s-au înmulţit. În dezbate­rile publice, confruntarea este tot mai aprigă. Apropiaţii producătorilor de energie susţin că au crescut preţurile resurselor şi că, în consecinţă, ar fi obligatoriu să li se dea drumul câi­nilor inflaţiei. Pe de altă parte, dinspre cer­curi politice se aud voci care, ig­norând logica, afirmă sus şi tare că pre­siunile companiilor de resort ar fi încurajate de Fondul Monetar In­ter­na­ţional, de Banca Mondială şi de Co­misia Europeană. S-a ajuns astfel la anticipaţii alarmiste potrivit cărora  ta­ri­fele la energie, ce ar urma să fie um­flate, vor umfla costurile tuturor măr­furilor – bunuri şi servicii; mai de­parte, ar creşte toate preţurile de pro­ducţie şi, în ultimă instanţă, ar avea loc scumpiri în lanţ pe piaţa de con­sum. Inflaţie mare, deci. Însoţită de scăderea puterii de cumpărare a po­pulaţiei. E credibil un astfel de scenariu? Să-l analizăm.

Un fapt nu poate fi contestat: pre­ţurile petrolului şi alimentelor, cele internaţionale desigur, constituie o ameninţare de luat în seamă pentru inflaţia noastră. De altfel, instituţii europene sau din afara Europei, cu re­putaţii consolidate, văd că, în Ro­mânia lui  2011, inflaţia va ieşi din co­ri­dorul ţintei de 2-4 la sută, şi va ur­ca până la 4,5-4,7 la sută. Numeroşi ana­lişti cred că inclusiv Banca Na­ţi­o­nală, în luna mai, va modifica prog­no­za inflaţiei (subliniez: prognoza şi nu ţinta) menţinută în prezent la 3,6 la sută. La mare distanţă de aceste an­ti­cipaţii, întemeiate pe date solide, se înscriu prezicerile celor care duc cu populaţia şi cu economia un răz­boi psihologic de uzură! Ei ne tot ame­ninţă, încă de la începutul anului, că în 2011 vom vedea scumpiri de 30-40 la sută la pâine, la carne şi la mul­te alte produse, şi că nu va fi nici un păcat dacă inflaţia va urca vertigi­nos. Căci inflaţia – cred mulţi dintre ei şi această credinţă răstoarnă logica economică – ar aduce mai mult PIB. Astfel de preziceri, legate de in­te­rese directe, nu s-au adeverit niciodată. Ceva chiar s-ar putea întâmpla însă: scumpirea energiei.

De ce să se scumpească energia? Răs­­punsuri de tipul: "Pentru că aşa cer partenerii din Acordul de tip preventiv cu instituţiile internaţionale", sunt lipsite de substanţă. Şi totuşi, aşa lipsite de substanţă cum sunt,   po­­pu­­laţia le crede. Pentru că oamenii, deşi au început să deprindă în aceşti ani mersul legităţilor economice, nu au încă suficientă informaţie ca să ră­­mână imuni la zvonuri de genul "FMI ne cere să scumpim energia". În re­­a­litate, şi FMI, şi Banca Mondială, şi Comisia Europeană cer să fie elimi­na­te pierderile din companiile de stat pro­­ducătoare de energie. Şi cum scumpirea energiei ar reduce din po­vara acestor pierderi, pe care o re­sim­­ţim şi în PIB, şi în buget, ne putem aş­­tepta la modificări semnificative de tarife. Unele chiar în această primăvară.

Astfel de creşteri ar apropia tari­fe­le noastre de cele din vestul Eu­ro­pei. Apare însă întrebarea: cum adi­că, românul şi neamţul să plă­tească la fel lumina şi căldura? Întrebare fi­rească, într-un anumit sens. Fiindcă ro­­mânul şi neamţul nu sunt salarizaţi la fel. Numai că raportul nu se face niciodată între preţuri şi salarii, ci nu­­m­ai între performanţa în muncă şi salarii. Din acest motiv, sunt nu­me­roase împrejurările în care pre­ţu­ri­le cresc, în timp ce salariile rămân pe loc. Ori chiar scad. Cu salarii ridi­ca­te până la nivelul preţurilor, sau in­­­vers, cu preţuri ţinute în loc la ni­ve­­lul salariilor, am reuşi să trăim un an sau doi ca… nemţii. Apoi, ne-am trezi cu toate resursele epuizate. Şi cu explozii inflaţioniste năucitoare.

Experienţă avem. Una amară. În­ce­pând din ’90, am trecut prin mai mul­te etape în care a scăzut PIB-ul ţării. Am văzut şi urmările: s-a res­trâns oferta de mărfuri, salariile reale au scăzut, în timp ce preţurile bu­nu­ri­lor şi serviciilor au luat-o razna. Adeseori s-a auzit un strigăt dispe­rat: "Avem nevoie de muncă şi de pro­­ducţie". Numai că nu orice fel de mun­­că şi orice fel de producţie pot adu­­ce bogăţie. Ci numai o muncă per­­formantă şi o producţie care să se vândă. Altfel, salariaţii nu pot fi plă­tiţi decât cu bani din a căror pute­re inflaţia muşcă zdravăn. Iar ei, cu bani tot mai mulţi, ar târgui mărfuri tot mai puţine. Şi atunci? Nu avem în­cotro: deşi nu suntem plătiţi ca nem­ţii, preţurile noastre vor conti­nua să se apropie de ale lor. Inclusiv la energie. Şi nu pentru că aşa cere FMI, ci fiindcă este inevitabilă armo­ni­zarea costurilor şi câştigurilor în eco­nomie.

Din nefericire însă, pe lângă ten­din­ţa sănătoasă de-a dezgheţa ta­ri­fele com­paniilor de stat pro­du­că­toa­re de energie, pentru a le scăpa de pierderi pe cele apte de performan­ţă, departajându-le de cele neperformante, îşi face loc şi o altă tendinţă, nu doar ne­să­nă­toasă, dar şi anti­e­co­no­mică. Aceea a neperformanţelor, de a ob­ţi­ne de la autorităţi scumpiri cu care să-şi acopere lălăiala managerială şi munca dezorganizată. Dacă Guvernul se va lăsa impresionat de lacrimi de crocodil şi va tolera su­b­ven­ţi­o­narea ascunsă a unor companii de stat prin inflaţie mare –  sub­ven­ţi­o­nare su­portată de populaţie şi de com­paniile rentabile – atunci pre­ţurile în creştere vor restrânge şansa relansării economice.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Serviciul de email marketing furnizat de