Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Acaså, la un parvenit plin de sine, trimisa unui canal tv e radioasă de parcă acesta o cere în direct de nevastă. Fata s-a ajuns, e ziaristă la bogaţi. O mulţime de publicaţii şi mai toate televiziunile ar trebui să aibă secţii care să se cheme Iubitori de bogaţi.
Acaså, la un parvenit plin de sine, trimisa unui canal tv e radioasă de parcă acesta o cere în direct de nevastă. Fata s-a ajuns, e ziaristă la bogaţi. O mulţime de publicaţii şi mai toate televiziunile ar trebui să aibă secţii care să se cheme Iubitori de bogaţi.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Acaså, la un parvenit plin de sine, trimisa unui canal tv e radioasă de parcă acesta o cere în direct de nevastă. Fata s-a ajuns, e ziaristă la bogaţi. O mulţime de publicaţii şi mai toate televiziunile ar trebui să aibă secţii care să se cheme Iubitori de bogaţi. Nu-i nici un păcat să-i admiri pe cei cu mari reuşite în afaceri, dar de aici până la linguşeala de slugă şi plecăciunea de client e cale lungă. Limba română are un echivalent, la prima vedere straniu, la libertate: neatârnare. Poate şi pentru că aici, în Balcani, există o genă a atârnării, a ofertei de supunere. O genă a supuşeniei surâzătoare. Ziariştii la bogaţi sunt sinceri în vizaviul lor cu bogăţia. Dacă aş fi patron de televiziune le-aş interzice duduilor să chicotească atunci când dialoghează cu mai-marii şi mai bogaţii zilei. De atâta chicoteală, unele emisiuni pierd subiectul şi au în ele ceva de bordel.
Am fost bun prieten cu un domn de când mă ştiu, dar a fost suficient să doarmă la mine o săptămână, ca să o rup definitiv cu prietenia. În relaţiile de apartament a fost alt om, m-a tratat de parcă ar fi stat la hotel cu nevastă-sa, şi ea – adică eu – trebuia să-i suporte capriciile şi nervii. Îl enervam şi nu avea nici o reţinere să-mi arate în ce chip nu eram gazda perfectă pe care şi-o dorea. Se purta ca şi cum condiţia de oaspete era un merit, iar eu nu mă ridicam la înălţimea situaţiei de a-l avea oaspete. Păi să vezi cum te-aş trata eu – părea să-mi spună de câteva ori în zi – dacă ai dormi la mine o săptămână. Să vezi la mine ce înseamnă să fii gazdă. Unii sunt suportabili doar în sosul lor. În alt sos nu devin alţi oameni, ci acei oameni care sunt ei cu adevărat.
Visele sunt câteodată o pedeapsă pentru neputinţele din tinereţe. Sunt pedepsit să visez că vorbesc limbi pe care nu le-am învăţat, cum ar fi poloneza. În somn, mă descurc binişor cu poloneza, din care nu ştiu de fapt nici un cuvânt, însă la trezire am conştiinţa încărcată: iar am făcut cândva o porcărie fără să fie nevoie, doar fiindcă aşa mi-e caracterul. În vis, caracterul e deasupra raţiunii.
Må uit cu fascinaŢie la serialul "Cum se face?" de la Discovery, şi-mi trebuie un timp bun ca să-mi dau seama ce mă şochează. Nu mecanica perfectă a procesului de producţie, ci absenţa oamenilor. Industria merge mai bine fără muncitori! Când apare câte unul, acesta râde la maşinăria care îl filmează, rătăcit între maşini şi utilaje.
O remarcå a lui I.D. Sârbu, pe care mi-am notat-o într-un carnet şi care mă motivează din ce în ce mai intens, de câte ori o citesc. I.D. Sârbu spune că scrie pentru a-şi ameliora amintirile.
Acaså, la un parvenit plin de sine, trimisa unui canal tv e radioasă de parcă acesta o cere în direct de nevastă. Fata s-a ajuns, e ziaristă la bogaţi. O mulţime de publicaţii şi mai toate televiziunile ar trebui să aibă secţii care să se cheme Iubitori de bogaţi. Nu-i nici un păcat să-i admiri pe cei cu mari reuşite în afaceri, dar de aici până la linguşeala de slugă şi plecăciunea de client e cale lungă. Limba română are un echivalent, la prima vedere straniu, la libertate: neatârnare. Poate şi pentru că aici, în Balcani, există o genă a atârnării, a ofertei de supunere. O genă a supuşeniei surâzătoare. Ziariştii la bogaţi sunt sinceri în vizaviul lor cu bogăţia. Dacă aş fi patron de televiziune le-aş interzice duduilor să chicotească atunci când dialoghează cu mai-marii şi mai bogaţii zilei. De atâta chicoteală, unele emisiuni pierd subiectul şi au în ele ceva de bordel.
Am fost bun prieten cu un domn de când mă ştiu, dar a fost suficient să doarmă la mine o săptămână, ca să o rup definitiv cu prietenia. În relaţiile de apartament a fost alt om, m-a tratat de parcă ar fi stat la hotel cu nevastă-sa, şi ea – adică eu – trebuia să-i suporte capriciile şi nervii. Îl enervam şi nu avea nici o reţinere să-mi arate în ce chip nu eram gazda perfectă pe care şi-o dorea. Se purta ca şi cum condiţia de oaspete era un merit, iar eu nu mă ridicam la înălţimea situaţiei de a-l avea oaspete. Păi să vezi cum te-aş trata eu – părea să-mi spună de câteva ori în zi – dacă ai dormi la mine o săptămână. Să vezi la mine ce înseamnă să fii gazdă. Unii sunt suportabili doar în sosul lor. În alt sos nu devin alţi oameni, ci acei oameni care sunt ei cu adevărat.
Visele sunt câteodată o pedeapsă pentru neputinţele din tinereţe. Sunt pedepsit să visez că vorbesc limbi pe care nu le-am învăţat, cum ar fi poloneza. În somn, mă descurc binişor cu poloneza, din care nu ştiu de fapt nici un cuvânt, însă la trezire am conştiinţa încărcată: iar am făcut cândva o porcărie fără să fie nevoie, doar fiindcă aşa mi-e caracterul. În vis, caracterul e deasupra raţiunii.
Må uit cu fascinaŢie la serialul "Cum se face?" de la Discovery, şi-mi trebuie un timp bun ca să-mi dau seama ce mă şochează. Nu mecanica perfectă a procesului de producţie, ci absenţa oamenilor. Industria merge mai bine fără muncitori! Când apare câte unul, acesta râde la maşinăria care îl filmează, rătăcit între maşini şi utilaje.
O remarcå a lui I.D. Sârbu, pe care mi-am notat-o într-un carnet şi care mă motivează din ce în ce mai intens, de câte ori o citesc. I.D. Sârbu spune că scrie pentru a-şi ameliora amintirile.
