x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Bă, premierule care eşti tu premier

Bă, premierule care eşti tu premier

de Sebastian S. Eduard    |    19 Feb 2010   •   00:00

Am înţeles că ai terminat cu astupat gropile, ai renovat învăţământul, ai remaiat ciorapii doamnei U, pe scurt ai "modernizat" statul - expresie intens folosită atât la Cotroceni, cât şi de Prigoană ăla micu', în campanie - ei bine, ai făcut tot ceea ce puteai face... aşa că ţi-au mai rămas pensionarii.



Ai considerat că cel mai cool ar fi să-i încaieri pe unii cu ceilalţi după schema clasică "ia uite, bă, ăla are şapcă şi tu nu ai".

Apăi dacă tot te iei de cei cu pensiile speciale, ţi-aş dori să fi trecut prin experienţa lor. Cum îţi sună să stai douăzeci-treizeci de ani în garaj, reparând pe cimentul rece camioane Tatra? Sau să pilotezi un MIG 21 numai din când în când, pentru că benzina era mai mereu insuficientă? Cum ar fi ca de-a lungul unei cariere militare să faci 3.000-4.000 de salturi cu paraşuta, rugându-te ca măcar rezerva să se deschidă? Sau să pleci într-o aplicaţie şi să nu-ţi vezi copilul vreo două-trei săptămâni, şi asta nu pentru că ar fi plecat la shopping la Londra.

Şi apoi, când în sfârşit ai putea să te odihneşti şi tu, să vină nişte papagali şi să îţi spună că timpurile s-au schimbat şi nu ai luptat de partea care trebuie şi că trebuie să mai strângi puţin cureaua, să mai pui o pătură, pentru că pe ei, pe papagali, nu-i duce capul şi în cel mai bun caz vor repeta şi ei cuvintele stăpânului...

×
Subiecte în articol: parerea mea