x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Best of Kylie Minogue

Best of Kylie Minogue

03 Feb 2005   •   00:00

MUZICA
La inceputul acestui an, cantareata australiana revine cu un best of: "Ultimate Kylie".
SEBASTIAN S. EDUARD

Este in voga, a lansat zece albume si nimic nu pare a o opri din continua ascensiune. La 37 de ani, este cel mai cunoscut produs pentru export al Australiei. Revine pe piata muzicala a anului 2005 cu un best of. Intitulat "Ultimate Kylie", dublul CD contine nu mai putin de 34 de piese, de la mai vechile "I Should Be So Lucky", "The Loco-Motion" sau "Especially for You" pana la piese aflate pe ultimul album al cantaretei, "Body Language": "Slow" si "Chocolate". Pe "Ultimate Kylie" mai gasim si hitul cantat impreuna cu Nick Cave - "Where the Wild Roses Grow", de la finele anilor ’90. Selectia piesei este facuta in functie de hiturile solistei si probabil ca aceia care au facut cunostinta cu muzica lui Kylie la inceputul anilor 2000 ar putea regreta lipsa de pe compilatie a mai multor succese recente; tot asa, nostalgicii primelor albume sunt multumiti pentru ca gasesc aici piese de pe LP-ul de inceput - "Kylie", "Enjoy Yourself", "Rythm of Love". Una peste alta "Ultimate Kylie" este o compilatie de succes, care vine intr-un moment propice: cine nu si-o doreste pe Kylie, aflata acum in culmea succesului? Macar sub forma de CD, ca nu toti suntem Olivier Martinez. Atentie! Daca va place Kylie Minogue, puteti castiga un CD cu ultimul sau album, "Body Language", participand la concursul de mai jos.

"Getica", epopeea muzicala a poporului roman

"Getica" este o capodopera muzicala in adevaratul sens al cuvantului, care poate fi pusa, fara exagerare, pe aceeasi treapta cu marile lucrari aparute de-a lungul timpului. Materialul in sine reprezinta un ansamblu unitar, dinamic si confluent ce intretine vie flacara focului sacru si te poarta mai aproape de cer, unde totul porneste si unde se... reintoarce. Nu este un album integral instrumental, ci vei avea surpriza sa o descoperi si pe Felicia Filip interpretand diverse arii.

Pentru capodopera sa, Tandarica a mai colaborat si cu o orchestra formata din 90 de tineri absolventi de Conservator pe care a botezat-o Orchestra Unita. La fiecare auditie descoperi noi sensuri, noi intelesuri si noi trairi. Fiecare dintre noi ne regasim in "Getica". Piesele, in numar de noua, de pe albumul lui Tandarica, au darul sa iti reincarce bateriile. Instrumentele variate folosite la imprimari (oboi, fluier, vioara, xilofon, tobe s.a.) sunt perfect imbinate. (Cristina Ologeanu)

Erasure vine cu "Nightbird"

La sfarsitul lui ianuarie, pe piata muzicala internationala s-a lansat albumul "Nightbird", semnat Erasure. Ultimul CD al celor doi britanici - Andy Bell si Vince Clarke - contine "Here I Go Impossible Again", "Breathe", "All This Time Still Fallin Out of Love" si este cotat de presa de specialitate la patru stele din cinci posibile. Albumul vine dupa ce anul trecut au lansat "The Very Best of Erasure", care s-a vandut extrem de bine.

Hip Hop greu de difuzat

"Hip Hop greu de difuzat" este singura compilatie din Romania dedicata lui Sisu. Cu totii stim ce se intampla cu Sisu si iata ca a venit momentul ca fratii lui sa isi arate solidaritatea nu doar in vorbe si declaratii, ci printr-un album intreg. Compilatia de 12 piese contine mai multe piese semnate Codu’ Penal, Pacha Man sau Puya, in stilul cu care ei ne-au obisnuit: beat si lirica indrazneata, dedicate lui Sisu.
×
Subiecte în articol: kylie