Mike Finnigan, de la compania de dezvoltare personală şi corporatistă Advance Performance, spune că vremea urâtă, datoriile post-Crăciun şi faptul că multe decizii luate la sfârşitul anului nu au fost încă respectate sau îndeplinite fac din 21 ianuarie cea mai proastă zi a anului 2008. Sindromul "depresiei de luni" face ca în această zi să se înregistreze cel mai mare număr de sinucideri.

Mike Finnigan spune că, pentru a combate acest sindrom, trebuie abordată o gândire pozitivă.
Partea creierului cunoscută ca fiind sistemul de dezactivare reticulară se va concentra asupra gândurilor negre care apar în timpul acestei zile, a explicat cercetătorul. Acesta a declarat că oamenii greşesc pentru că se trezesc cu ideea că această zi este proastă şi, în consecinţă, vor acţiona în mod negativ.
Finnigan spune că studiile ştiinţifice au demonstrat că este foarte probabil ca limbajul trupului şi intonaţia unei persoane care are gânduri negative să-i încurajeze pe ceilalţi să răspundă în acelaşi fel.
"Zâmbeşte oricărei persoane pe care o întâlneşti", a concluzionat acesta.
Această teorie a celei mai fericite/ deprimante zile a anului nu este una nouă. Cliff Arnall, profesor de psihologie la Universitatea din Cardiff, a creat formule matematice pe baza cărora se poate descoperi care este cea mai nefericită/ fericită zi a anului.
În cazul celei mai deprimante zile din an se aplică formula: 1/8W+(D-d) 3/8xTQ MxNA =...
W reprezintă vremea, D reprezintă datoriile, d reprezintă facturile care trebuie plătite în ianuarie, T constituie timpul scurs de la Crăciun, Q este timpul scurs de la ultima tentativă de a-ţi da demisia, M reprezintă nivelurile motivaţionale generale, iar NA este nevoia de a trece la acţiune.
În cazul celei mai fericite zile a anului, care, de obicei, este în iunie, se iau în calcul zilele cu timp frumos, activităţile desfăşurate în aer liber, timpul petrecut cu familia şi cu prietenii şi amintirile din copilărie asociate cu anotimpul verii.
Mediafax

Citește pe Antena3.ro