x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Cazul Caffarella: Procuratura prezintă un martor împotriva românilor

Cazul Caffarella: Procuratura prezintă un martor împotriva românilor

10 Mar 2009   •   00:00
Cazul Caffarella: Procuratura prezintă un martor împotriva românilor

Tribunalul de Reexaminare din Roma, care trebuie să decidă asupra solidităţii probelor culese împotriva românilor Karol Racz şi Alexandru Loyos Isztoika, acuzaţi că au violat o adolescentă, în pofida faptului că testul ADN îi dezvinovăţeşte, şi-a rezervat dreptul de a decide în cursul acestei zile soarta celor doi români, informează ziarul italian La Stampa, citat de Agerpres.



''Dacă nu au fost ei, înseamnă că au asistat la viol'', a declarat, ieri, substitutul de procuror Vincenzo Barba, care, odată încheiată audierea, s-a arătat liniştit în pofida loviturii foarte dure date acuzării de rezultatul examenului ştiinţific. Motivul satisfacţiei lui, scrie La Stampa, este că Procuratura a prezentat judecătorilor noi documente, printre care şi depoziţia unui martor, un medic, care l-a recunoscut pe Racz - ''faţa de boxer'', şi pe Isztoika - ''blondinul'', cei doi români care se aflau în parcul Caffarella la orele 17,30, în ziua de 14 februarie, cu alte cuvinte cu o jumătate de oră înainte de comiterea agresiunii. Mărturia medicului a fost considerată ''foarte credibilă'' de instanţă. El a vorbit pentru prima dată în zilele ce au aurmat violului, fiind audiat de carabinierii care anchetau o serie de furturi de celulare survenite tocmai în data de 14 februarie. Cu acest prilej, medicul i-a amintit pe cei doi: ''Mă împiedicau să fac gimnastică în zona rezervată joggingului, pentru că stăteau exact pe echipamente''. El i-a descris detaliat pe cei doi, adăugând că ''cel mic de statură, cu carnaţie închisă la culoare, nu avea dinţii incisivi''. Lui Racz îi lipsesc într-adevăr aceşti dinţi, notează La Stampa. Magistratul titular al anchetei, Tiziana Cugini, i-a înmânat depoziţia colegului ei Barba care, după arestarea lui Isztoika şi a lui Racz i-a arătat fotografia medicului, care i-a recunoscut. Mai mult, victima unui alt viol, comis în cartierul Primavalle la 21 ianuarie, şi-a amintit că un agresor nu avea dinţi. Deşi manifestând numeroase incertitudini, ea l-a recunoscut pe Racz, mai scrie ziarul italian. Potrivit La Stampa, acesta a fost motivul pentru care procurorul Barba a afişat o linişte ostentativă, el cerând Tribunalului de Reexaminare confirmarea arestării românilor pentru violul din parcul Caffarella sau, în a doua instanţă, pentru contribuţie la violenţă. Prin urmare, acuzarea este convinsă că Isztoika şi Racz au fost prezenţi la agresiune. Confirmarea ar veni, pe lângă noua mărturie, din recunoaşterea faptei de către Isztoika, chiar dacă a fost retractată ulterior. Detaliile date de el nu puteau fi cunoscute decât de vinovat. Avocatul Lorenzo La Marca, apărătorul pe Racz, nu a acceptat această versiune: ''Este de neconceput ca procurorul să nu ţină seama de singura certitudine din această anchetă, şi anume testul ADN, care îi dezvinovăţeşte pe cei doi anchetaţi. Isztoika a fost torturat şi în final a dat numele celui mai slab şi mai stupid om din tabăra de nomazi în care locuia, Racz''. Avocatul a făcut aluzie şi la ipoteza ca şi Racz să fis fost lovit. ''Îi curge sânge dintr-o ureche, are probleme cu auzul şi a cerut să fie internat în spital''. La Marca a mai spus că lovitura de teatru nu este mărturia medicului. ''Noutatea este că logodnicul tinerei violate a modificat, într-o a doua etapă, versiunea iniţială a faptelor furnizată de ea şi confirmată punct cu punct de Isztoika în presupusa lui mărturie. Mi se pare evident că anchetatul a fost îndoctrinat să o facă...''. De la Procuratură a venit însă cu punctualitate replica: modificările relatării făcute de tânăr în al doilea interogatoriu sunt irelevante, cu siguranţă nu de natură să invalideze recunoaşterea faptelor de 'blondin' ''. Ofensiva avocatului nu s-a oprit însă aici, mai relevă La Stampa. La Marca a spus şi că acuzarea ''încearcă să discrediteze martorii în favoarea lui Racz''. El s-a referit la câţiva romi care au confirmat alibiul lui Racz. ''Există o interceptare făcută în sala de aşteptare a Chesturii, plină de omisiuni şi fraze ininteligibile. Şi mai există o relatare în care se spune că atunci când a fost întrebat ce oră e, un rom a răspuns că nu avea ceas. Poliţia insinuează că dacă martorul nu are ceas nu poate indica ora la care Racz se afla în tabăra de nomazi''. (V.A.)

×
Subiecte în articol: lumea racz