10:11 • Proruşii au dezvelit o statuie a Împărătesei Ecaterina a II-a duminică, în Sevastopol, oraş sensibil din Crimeea, în pofida interdicţiei emise de autorităţile locale. La inaugurare, o busculadă s-a produs cu naţionaliştii ucraineni, care subliniază că Împărăteasa Rusiei (1729-1796) a invadat Crimeea şi denunţă în acest monument un "ritual şovin".
Proruşii au dezvelit o statuie a Împărătesei Ecaterina a II-a duminică, în Sevastopol, oraş sensibil din Crimeea, în pofida interdicţiei emise de autorităţile locale. La inaugurare, o busculadă s-a produs cu naţionaliştii ucraineni, care subliniază că Împărăteasa Rusiei (1729-1796) a invadat Crimeea şi denunţă în acest monument un "ritual şovin".
ISTORIE CONTROVERSATĂ. Sute de persoane, care agitau steagurile Rusiei, au asistat la ceremonia de inaugurare a impunătorului monument, făcut din bronz şi marmură şi înalt de şase metri, finanţat din fonduri private. "Fie că vă place sau nu, Ecaterina a II-a a fondat acest oraş!", a rispostat Valeri Saratov, liderul proruşilor din consiliul municipal. Sevastopol a fost fondat în 1783 în cursul anexării Crimeei, care făcea parte din Imperiul Otoman, de către Rusia. În 1954, zona a fost ataşată administrativ la Ucraina, pe atunci republică sovietică. Sevastopol, care găzduieşte flota rusă de la Marea Neagră, a devenit obiectul rivalităţilor dintre Moscova şi Kiev de la căderea URSS şi sosirea la putere a preşedintelui ucrainean prooccidental Viktor Iuşcenko. Iuşcenko vrea să pună capăt prezenţei militare ruse în Crimeea în 2017, la expirarea acordului încheiat în 1997 între cele două ţări, dar Moscova se opune. Ridicarea statuii Ecaterinei a II-a a fost declarată ilegală de către un tribunal local. Conducerea oraşului s-a opus la rândul ei, dar fără succes.