x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun FMI: Statele dezvoltate se îndreaptă către o perioadă de 12 luni consecutive de scădere economică

FMI: Statele dezvoltate se îndreaptă către o perioadă de 12 luni consecutive de scădere economică

06 Noi 2008   •   00:00

Statele dezvoltate se îndreaptă spre prima perioadă de 12 luni consecutive de scădere economică din ultimii 63 de ani, iar perspectivele de dezvoltare s-au deteriorat, a anunţat, joi, Fondul Monetar Internaţional (FMI).



Pentru SUA şi zona euro, FMI anticipează o scădere de 0,7%, respectiv 0,5% în 2009. În octombrie, instituţia preconiza creşteri de 0,1% şi 0,2% în aceste regiuni. În Marea Britanie, economia se va diminua cu 1,3%.

Fondul estimează o creştere economică globală de 2,2% în 2009, cu 0,8% mai redusă decât previziunea din octombrie.

Pentru statele cu economie emergentă sau în curs de dezvoltare, FMI prognozează un avans economic de 5,1%, în scădere cu un punct procentual faţă de estimarea anterioară. Declinul va fi susţinut de reducerea preţurilor bunurilor de consum, care va afecta exportatorii însă va tempera efectele inflaţiei.

Instituţia a redus şi estimările privind preţul petrolului în 2009, la 68 de dolari barilul, de la 100 de dolari barilul.

FMI a avertizat că situaţia economică globală se va înrăutăţi în condiţiile în care companiile financiare vor reduce volumul creditării, iar consumatorii vor cheltui mai puţin.

"Răspunsurile prompte din multe state au redus riscurile unui colaps extins al sistemului financiar. Cu toate acestea, rămân suficiente motive de îngrijorare legate de efectele crizei financiare", potrivit raportului citat.

Cu toate că eforturile autorităţilor de a diminua impactul problemelor economice dau rezultate, un număr mai mare de măsuri este necesar.

"Condiţiile de pe piaţă încep să reacţioneze la aceste acţiuni, dar chiar şi cu implementarea lor rapidă, stresul financiar va fi mai intens şi mai extins decât am preconizat (în octombrie, n.r.). Este o nevoie clară de măsuri adiţionale care să stimuleze macroeconomia. Oportunitatea de a relaxa politica monetară ar trebui exploatată", se arată într-un comunicat al FMI.

Banca centrală a Marii Britanii a făcut, joi, o reducere şoc de 1,5 puncte procentuale a dobânzii de politică monetară pentru a diminua impactul încetinirii bruşte a economiei, în timp ce Banca Centrală Europeană şi banca centrală a Elveţiei au micşorat dobânzile cu 0,5 puncte procentuale.

FMI mai arată că acţiunile autorităţilor ar trebui să fie mai intense, clare şi mai bine coordonate pentru a se asigura o remediere mai rapidă a pieţei creditelor.
Mediafax

×
Subiecte în articol: lumea