x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun KO in căteva clipe

KO in căteva clipe

de Horatiu Sima    |    05 Noi 2007   •   00:00

Gigi Neţoiu şi Cristi Borcea i-au aplicat o severă corecţie fizică lui Mihai Stoica şi l-au pus cu pumnii şi cu picioarele la podea pe războinic, iar Florian Walter şi-a stins trabucul pe fruntea lui.

Gigi Neţoiu şi Cristi Borcea i-au aplicat o severă corecţie fizică lui Mihai Stoica şi l-au pus cu pumnii şi cu picioarele la podea pe războinic, iar Florian Walter şi-a stins trabucul pe fruntea lui.

RECIDIVIŞTII. Au trecut căteva zile de la meciul dintre Unirea Urziceni şi Dinamo Bucureşti, dar apele nu s-au liniştit in nici un fel. Ne-a rămas tuturor intipărite pe retină halucinantele intămplări din micul oraş din Bărăgan. Cu doi recidivişti in rol principal i-am numit pe antrenorul principal Dan Petrescu, cel care oferă un spectacol grotesc pe marginea terenului, protestănd la fiecare fază, şi recidivistul preşedinte Mihai Stoica, pe post de caftangiu. Mereu puşi pe harţă, indiferent dacă au dreptate sau nu, cei doi nu realizează că ne-am săturat de asemenea manifestări. Din păcate pentru fotbalul nostru, asemenea mostre de comportament au fost tratate cu duhul blăndeţii de comisiile federale, motiv pentru care ieşirile in decor ale celor doi au continuat.

PREMIERĂ. Conştient că totul are o limită, Dan Petrescu s-a cerut singur afară din teren, pentru a nu fi eliminat, a căta oară?, de arbitru. Intre timp, preşedintele Mihai Stoica, aşa cum a văzut toată lumea, s-a năpustit, injurănd vărtos, spre cabina in care stăteau boşii de la Dinamo. In timp ce traversa terenul arăta cu degetul ameninţător spre conducătorii dinamovişti şi il injura vărtos pe Cristi Borcea. Intrat valvărej, Meme Stoica a ieşit la fel, dar destul de şifonat după căteva minute, dovada unei confruntări fizice ascunse de ochii lumii. Toată presa a dat scris despre confruntarea dintre Cristi Borcea şi Mihai Stoica. Ei bine, suntem in măsură să vă oferim, in premieră, altă variantă, cea corectă de data aceasta.

ŞOCANT. După ce a urcat injurănd pe toată lumea, Mihai Stoica a avut surpriza să vadă că, in afara faptului că era in netă inferioritate numerică faţă de adversari, a găsit şi oameni bine antrenaţi şi hotărăţi. La un asemenea afront, Gigi Neţoiu a găsit de cuviinţă că trebuie să riposteze pe loc, motiv pentru care a inceput să-i care pumni şi picioare lui Meme Stoica, ajutat de Cristi Borcea, care era injurat continuu şi făcut hoţ. Cum cei doi sunt profesionişti, l-au caftit in toată regula pe fostul gălăţean, care a căzut la podea, dar a continuat să incaseze lovituri una după alta. A fost nevoie de intervenţia oamenilor de pază de la stadion pentru a-l scoate teafăr pe Mihai Stoica din cabina dinamovistă. Dat iniţial drept agresor, Victor Becali a incercat să limiteze proporţiile dezastrului, nu inainte ca lui Mihai Stoica să ii fie stinsă pe frunte uriaşa ţigară de foi a lui Florian Walter. De altfel, la ieşirea din clinciuri, Stoica nu mai avea pe el pardesiul cu care intrase, iar pe partea stăngă a frunţii avea o urmă vizibilă Â a scrumului care ii arsese fruntea. După pauză, atunci cănd a revenit pe gazon, Mihai Stoica avea frizura schimbată, căteva şuviţe de păr fiind aduse pe frunte pentru a marca urma de pe frunte. Ce o fi rămas pe corp, asta numai el ştie!

CONDAMNAT. Deoarece a fost plecat din ţară, preşedintele ialomiţean nu a putut fi judecat la Comisia de Disciplină, care va face acest lucru astăzi. Dacă antrenorul principal Dan Petrescu a fost deja suspendat pentru trei etape, credem că faptul că e recidivist va conta mult in gravitatea sancţiunii pe care o va primi Mihai Stoica. "Meme are mari probleme de tot. Avănd in vedere că e recidivist, Mihai Stoica riscă enorm. Comisia de Disciplină a FRF trebuie să ia cele mai dure măsuri in cazul său. Comisia insă trebuie să ţină seama că acesta nu e la prima abatere şi să judece in acest spirit. Trebuie tăiat in carne vie pentru a stopa astfel de evenimente, care ne fac de răs in toată lumea. Altfel vom ajunge să ne incuiem in cabine pentru a nu fi ţintele unor oameni care se cred conducători, insă comportamentul lor nu are nimic de-a face cu fenomenul sportiv", Â a spun Ionuţ Lupescu, directorul general al FRF.

×
Subiecte în articol: magazin mihai stoica