Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ori imbătrănesc, ori eu chiar eram mai bun. (De imbătrănit, imbătrănesc sigur). Printre multele indatoriri nefericite ale funcţiei care (vremelnic) mi-a fost incredinţată, intră şi cea de a intervieva, in vederea angajării, varii candidaţi şi candidate pentru nobila meserie de jurnalist.
Blogul lui Vlad Petreanu - Amar de zi
Ori imbătrănesc, ori eu chiar eram mai bun. (De imbătrănit, imbătrănesc sigur). Printre multele indatoriri nefericite ale funcţiei care (vremelnic) mi-a fost incredinţată, intră şi cea de a intervieva, in vederea angajării, varii candidaţi şi candidate pentru nobila meserie de jurnalist.
E o activitate veselă precum meduza-n soare. Eu credeam că geniul e rar, dar se vede treaba că, de fapt, normalitatea e cea care a dispărut prima.
Ultimul exemplu, azi la amiază. Vine o tănără - ca multe alte tinere din oraşul ăsta - prietenă cu fast-foodul şi inamică a pieptenului şi se aşează pe un scăunaş in faţa mea. Tocmai a intrat la Jurnalism "la privat" şi ar fi momentul să se angajeze intr-o redacţie. Imi spune asta repede, ajutată fără indoială de noua limbă romănă ce aud că se practică prin curtea şcolii. O ştiţi, cea in care cuvintele sunt mai scurte pentru că nu mai e kewl să pronunţi şi vocalele. Ce rămăne după masacru se scuipă printre dinţi incleştaţi, in rafale ce te fac să crezi că o să primeşti imediat ce se termină şi un pumn in nas.
"Păi, şi ce mai citeşti?" - incerc eu un inceput de conversaţie. Fuarte wrong, cum s-ar zice. "Nu citesc, că nu-mi place". Cum aşa, nimic-nimic? Care a fost totuşi, ultima carte? "Ăăăăăăăă..." - un "ăăăă..." pe deplin lămuritor, scos, prin scurt-circuitarea creierului, direct dintr-o gură prea-plin rujată. Brusc, o tresărire: "A! Ştiu! Pentru bac." Ce anume pentru bac? "Aia... Baltagul." Ah! In regulă, mai bine mai tărziu decăt niciodată. Povesteşte-mi. "Glumiţi?" Chiar aşa, ce glume proaste scot şi eu. "Nu mi-a plăcut deloc". Mă rog, chestie de gust, nici eu nu tănjesc după Dostoievski, de exemplu. Spune-mi atunci o carte, un roman favorit, care totuşi ţi-a plăcut, care ţi-a atras atenţia... "Păăăăăăăi... Ştiu!" Ura! "Femeia arsă". E răndul meu să mă simt prins pe picior greşit. Cine-a scris-o? "Pe femeie? Nu, era arsă." Nu, in fine... Cartea, cine a scris cartea, nu femeia, futu-i. "Nu ştiu". Aha. Buuun. Dar despre ce era? "Nu ştiu, n-am citit-o".
Mă uit, complet prostrat, la creatură. Ce mi se-ntămplă? Sigur mă filmează zbanghiii ăştia din redacţie. Niţică demnitate acum.
Păi nu ziceai că ţi-a plăcut? "Păi mi-a plăcut titlul, da' n-am citit-o, doar am văzut coperta".
Deodată, totul devine o provocare profesională. Ce naiba, am avut şi interviuri mai grele şi n-am izbucnit in răs, trebuie să pot, trebuie să pot.
Ce calităţi trebuie să aibă un jurnalist? "Să aibă tupeu şi curaj". Ei bine, poate se uită doar la OTV. Ce-a fost la 1 Decembrie 1918? "Nu-mi place istoria". Nişte prim-miniştri ştii? "Nu suport politica". Auzi, da' de ce vrei tu să fii jurnalist? "Păi imi place să vorbesc şi sunt o persoană dinamică".
Mă intreb dacă a durut-o vreodată capul.
Dar fata de pe scăunaş, studentă la Jurnalism "la privat", n-are nici o vină. In fond, asta e imaginea pe care tagma jurnaliştilor o oferă publicului din Romănia, de ani de zile: oameni care vorbesc repede la televizor, despre orice, la orice oră, cu oricine şi oricum. Semnăturile de calibru ale presei romăneşti sunt cunoscute doar in măsura in care se văd la teveu. Vrea şi ea să fie "jurnalist", adică să turuie mult şi "dinamic".
Dacă presa e oglinda societăţii, atunci astfel de candidaţi sunt oglinda noastră, a jurnaliştilor.
- Amar de zi - blog Vlad Petreanu
